Sergentul Gheorghe Ignat, eroul satului Ulmi-Poleni, și ,,Bătălia în izmene” de la Mărășești din vara anului 1917 – între mister și adevăr

Vecinul meu din copilărie, moș GHEORGHE ( în stânga fotografiei ), veteran din Primul Război Mondial, decorat cu Virtutea Militară, a luptat în cămașă și izmene în Bătălia de la Mărășești.

”Era o zi călduroasă anului 1917, ne povestea nouă, copiilor, moș Gheorghe, o sâmbătă liniștită. De inamic ne despărțea o baltă , o gârlă, aveam tranșeele săpate de cu iarnă de-o parte și de alta a malului râpos. De pe malul celălalt au început să iasă soldații inamici la gârlă, apoi spre amiază s-au retras câte unul, câte doi. După o iarnă petrecută în tranșee, am ieșit și noi, tot mai mulți, de-am umplut valea … ne-am dezbrăcat și am început să ne bălăcim.

 Deodată, dinspre tranșeele inamice a început să secere o mitralieră. Revoltați peste măsură, așa dezbrăcați cum eram, care în cămașă și izmene, care numai în izmene, am ieșit la atac cu baionetele. Nemții, uluiți, au rupt-o la fugă… Am trecut trei rânduri de tranșee ale inamicului, apoi, au sunat goarnele retragerea pentru că eram în pericol de a fi încercuiți. AICI a fost rănit fratele meu mai mic, TOADER IGNAT, care a murit după câteva zile.”

Prof. Gheorghe Enache, autorul Monografiei comunei Belcești, a găsit în arhiva comunei următoarea informație: ”Ignat Toader, 22 ani, fiul lui Ion și al Ecaterinei Ignat, a încetat din viață la 29 iulie 1917 la Spitalul de Convalescență al Regimentului 4 Vânători.”

Despre ,, Bătălia în izmene ” sau ,, Atacul cămășilor albe” nu avem date la zi consemnate în Registrul Jurnal de Operațiuni al Regimentului 32 Infanterie, cu excepția numărului pierderilor din data de 25 iulie 1917, respectiv: 24 de ofițeri și 1.425 trupă, morți și răniți, cel mai mare număr din întreaga perioadă în care acest regiment s-a aflat în prima linie în timpul Bătăliei de la Mărășești. În același Registru Jurnal ( întocmit după război, prin anul 1933, pe baza relatărilor participanţilor la lupte), este descris Atacul „cămăşilor albe” din 25 iulie 1917 astfel:

„Inamicul, care se găsea pe Gârla Morilor atacă în valuri mari şi dese …. căldura este insuportabilă, atmosfera îmbâcsită de praf, mirosu de praf de pușcă și gaze lacrimogene… Soldaţii noştri se dezbracă de haine pentru a putea mânui mai cu înlesnire «sculele» lor. Maiorul Ionescu Atanasie, care iese din adăpostul lui şi strigă din toate puterile «Înainte!» şi pleacă în fruntea batalionului direct la luptă cu baioneta și se repede cu tot avântul spre inamic, care, deşi superior ca număr, bate în retragere.” Apoi în același registru: „Domnul maior Ionescu Atanasie ordonă, cu un ton disperat: «Înainte, pe ei, mă, pe ei, băieţi, ura, ura…».” Ostaşii Regimentului 32 pornesc la contraatac în cămăşi, cu un formidabil «Ura, ura…». Duşmanul, la apariţia ostaşilor noştri în cămăşi, fuge, ai noştri îi fugăresc, îi ajung din urmă şi îi trec prin baionetă pe cei ajunşi”, arată un raport al căpitanului Filip Dascălu.

În raportul său, căpitanul Filip Dascălu preciza că dorește să nu rămână în istorie informația potrivit căreia acest atac a avut loc după ce „ostaşii români fuseseră surprinşi de inamic, făcând baie în Siret”.

,,Vorba vine că fiind cald afară, fiind liniște pe front, acalmie, soldații au ieșit din tranșee și s-au dus la un pârâu aflat în apropierea tranșeelor au început să își scoată hainele, să se spele, să își curețe uniforma. La un moment dat, armata germană a declanșat ceea ce avea să fie bătălia de la Mărășești. A declanșat un contraatac atât de puternic, încât soldații români au fost luați pe nepregătite, majoritatea dintre ei erau în izmenele lor alea albe”, a povestit Mircea Balică, custodele Mausoleului de la Mărășești.

,,Rapoartele de front veneau năpraznice: «Atacul la baionetă îi speria pe toţi! Şi fugeau… fugeau nemţii, care nu fugeau de obicei, de data asta fugeau!»”, i-ar fi povestit generalul von Mackensen generalului Titus Gârbea, după cum a mărturisit cel din urmă.

Dacă Registrul Jurnal de Operaţii al Regimentului 32 este un document întocmit post factum şi, deci, uşor de contestat, datele cu privire la pierderile de efective fuseseră înregistrate şi păstrate, pe zile, încă din timpul ostilităţilor!

Oare cât ADEVĂR este în povestirea lui moș Gheorghe ?