”În tranșee la Turtucaia
Curgeau gloanțele ca ploaia,
Generalul a fugit
Și pe noi ne-a părăsit…”
Bătălia de la Turtucaia, bătălia despre care nu se spune, bătălia în care a avut loc dezastrul armatei române, bătălia unde, din aproximativ 40.000 de ostași români, 28.500 au fost luați prizonieri, aproape 6.500 de morți și răniți, iar numai 5.500 au reușit să scape (2.000 trecând Dunărea înot și 3.500 retrăgându-se pe la Silistra), bătălia în care generalul Teodorescu, comandantul garnizoanei Turtucaia, fuge peste Dunăre la bordul unei ambarcațiuni de război, părăsind armata.
„Un vifor de blesteme se ridică amenințător din turma soldaților fugari, îngrămădiți pe mal. Un răpăit de mitralieră le răspunde de la bordul vedetei. Și vasul pornește cu mare viteză spre celălalt mal. Comandantul și-a salvat trupul, poate acum să privească de pe malul românesc sfârșitul tragic al armatei, părăsite în voia soartei, lipsită de conducător.” (C. Kirițescu)
Salvarea Drapelului de Luptă în Bătălia de la Turtucaia
„O panică nebună cuprinde trupele din tranșee. Grupuri de luptători aruncă armele și munițiile și o iau la fugă spre Dunăre. Soldații simțindu-se izolați, fără legături în dreapta și în stânga, nemaivăzându-și conducătorii, pornesc la vale de-a valma, umplând drumurile și ulițele orașului, cu singurul gând de a ajunge mai repede la malul Dunării spre a găsi barca ori pontonul salvator, care să-i ducă dincolo…
În sectorul de vest și în unele părți ale sectorului de sud, grupuri de soldați români continuă lupta cu disperare…” (C. Kirițescu)
În memoriile de război ale lui George Topîrceanu există o relatare cuprinsă în câteva rânduri despre un tunar român care a luptat la Turtucaia în pragul Primului Război Mondial. El povestește:
“Dintr-o baterie distrusă mai rămăsese un singur tun, c-un tunar. Bulgarii erau aproape, dar el trăgea necontenit. Infanteria noastră fusese risipită. Dușmanii, ocolind o movilă, se iviră dintr-o parte, la câțiva pași, și năvăliră asupra lui. Cuprins din toate părțile, el descărcă un foc de revolver în grămadă și, cu o mână liberă, tot mai avu vreme să sloboadă ultimul șrapnel din țeava tunului… Bulgarii, printre cari era și un ofițer, i-au cruțat viața. Iar soldatul bulgar cari mi-a povestit faptul, într-o gară îndepărtată, și care fusese rănit la picior cu revolverul, adăuga, vorbind de necunoscutul erou:
– Era un om smead și slăbuț, pe care n-ai fi dat o ceapă degerată…
De i-ar da Dumnezeu numai oameni de aceștia țării mele – tari la suflet ca granitul din care Istoria uită adeseori să le taie monumentele.”
George Topîrceanu, ”Memorii de război”
Bătălia de la Turtucaia a avut loc în Primul Război Mondial la 1-6 septembrie 1916 între trupele române și trupele bulgare. Turtucaia este azi o localitate în Bulgaria, situată în fața Olteniței pe celălalt mal al Dunării. Turtucaia făcea parte din Cadrilaterul românesc cucerit de la bulgari în Al Doilea Război balcanic, din 1913.
–––––––––––––––––––––––––––––––––
”În tranșee la Turtucaia
Curgeau gloanțele ca ploaia,
Generalul a fugit
Și pe noi ne-a părăsit…”
… așa îmi aduc eu aminte cum ne învăța, când eram copii, bunicul o urătură și atunci nu înțelegeam de ce lăcrima și îi tremura glasul.
În povestea bunicului „pontoanele” erau încărcate în niște care mari și trase de trei perechi de boi și nu pricepeam cum să pui trei perechi de boi la un car. Mai târziu, am văzut picturile lui Grigorescu și le-am înțeles rostul…
Soldatul Ciobanu Vasile a participat în ,,Al Doilea Război Balcanic ” (1913), ajungând până aproape de Sofia, când România a anexat Cadrilaterul, fiind decorat cu „AVÂNTUL ȚĂRII, clasa a II-a“, participând ca și „pontoner” la bătălia de la Turtucaia. În martie 1917, a fost lăsat la vatră, deoarece ambii părinți au murit de tifos, la o săptămână unul de celălalt, și, fiind fratele mai mare, a trebuit să-i întrețină pe ceilalți 6 frați și surori, în timp ce fratele Dumitru lupta pe frontul de la Mărășești.
”La soldatul, Ciobanu V., Batalionul Pontoneri, Compania 3, 1912”, așa scrie pe pieptul soldatului din imagine.
Ciobanu Apostu Vasile, cum era cunoscut de consăteni, a făcut armata la „PONTONERI”, cei care mergeau înaintea trupelor și făceau poduri peste râuri din pontoane (un fel de bărci puse de-a curmezișul apei).