Categorie: Fapte istorice

Fiica domnitorului moldovean Vasile Lupu a rămas în istorie drept cea mai frumoasă, dar şi cea mai nefericită dintre domniţele române. Vestită pentru frumuseţea ei, Ruxandra a fost curtată de un şir lung de peţitori. S-a măritat cu un prinţ cazac, după ce a acesta a atacat Moldova pentru a-l convinge pe Vasile Lupu să îi dea fiica de nevastă.

„Toţi care au cunoscut-o pe Ruxandra au spus de ea că era pe atât de deşteaptă şi de cultivată, pe cât era de frumoasă. Domniţa Ruxandra era copilul cel mai drag, cel mai răsfăţat şi cel cu care se mândrea cel mai mult Vasile Lupu”, notează C. Gane în biografia Domniţei Ruxandra cuprinsă în volumul „Trecute vieţi de domne şi domniţe”.

Pe mâna turcilor la vârsta de 13 ani
Turcii, neîncrezători în domnul Moldovei, i-au cerut acestuia un zălog, drept garanţie că le va rămâne supus. Cum fiul cel mic, Ştefăniţă avea doar doi ani, iar restul fetelor se măritaseră, Ruxandra a fost singura garanţie pe care Vasile Lupu a putut să o trimită la Constantinopol. În 1645, Domniţa Ruxandra este trimisă drept garanţie la Constantinopol unde a rămas vreme de trei ani în grija lui Kiosem, o femeie cultivată despre care se spune că a avut o influenţă benefică asupra domniței.

Vestită pentru frumuseţe
Şiruri întregi de peţitori au bătut la porţile Moldovei, atraşi de vestita frumuseţe a Ruxandrei. A fost cerută în căsătorie de un conte polonez şi mai apoi de cazacul Dumitru Wisznowiecki, un om foarte bogat şi influent în Ucraina. Cel din urmă a bătut drumul până la curtea lui Vasile Lupu, ca om de rând, pentru a se convinge dacă Ruxandra este într-adevăr atât de frumoasă pe cât i se dusese vestea.

Moldova atacată de armata peţitorului
Ruxandra a fost cerută în căsătorie în 1650 de Bogdan Hmielniţki, hatmanul cazacilor, care o voia pe frumoasa doamnă din Moldova, soţie pentru fiul său Timuş. Vestea de peţit nu i-a picat deloc bine domnitorului Vasile Lupu, care, încă îşi mai visa fiica nevastă de rege sau domnitor, nicidecum de cazac. „Se ştie exasperarea bietului Vasile Lupu când primi solii hatmanului Bogdan, cerându-i fata pentru fiul său. El care visase pentru ea regi şi împăraţi, să şi-o dea acum după un necioplit de cazac”, mai susţine C. Gane.

Vasile Lupu a respins cererea în căsătorie invocând faptul că turcii nu ar permite căsătoria. Peţitorul nu a acceptat refuzul şi i-a trimis domnitorului Moldovei un răspuns prin care îl anunţa că fiul său, Timuş, va veni să-şi ridice nevasta, pe domniţa Ruxandra, cu „o sută de mii nuntași ”. Şi se ţinut de cuvânt.

În septembrie 1650 intrară întâi tătarii în Moldova şi, la scurt după aceia, veni şi armata cazacilor. Curtea domnească, zăpăcită, se răzleţi. Doamna Ecaterina, Domniţa Ruxandra, fiul şi fraţii voievodului, fugiră de se închiseră în Cetatea Neamţului, iar Vasile Lupu el însuşi s-a mutat din Iaşi, în nişte poeni, în codrul Căpoteştilor”, mai susţine istoricul C. Gane.

Vasile Lupu s-a văzut nevoit să-i trimită peţitorului un răspuns favorabil la cererea în căsătorie. A încercat să caute sprijin la Curtea Otomană şi la polonezi, dar nu a găsit. În final, pe 26 august 1652, Timuş a plecat către Iaşi cu 3.000 de nuntaşi, un car de druşte şi 40 de care cu sare. În ciuda opoziţiei manifestate de domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, împotriva căsătoriei, se spune că Domniţa Ruxandra l-ar fi plăcut pe mire”. Nunta a avut loc pe 1 septembrie 1652, iar pe 6 septembrie Domniţa Ruxandra a părăsit curtea domnească părintească şi a plecat cu noul soţ în Ucraina.

Văduvă la un an de la nuntă
La un an de la nuntă, Timuş a fost ucis în luptă la Cetatea Sucevei, iar Ruxandra care tocmai născuse doi gemeni, a rămas văduvă. „Atâtea griji pentru creşterea ei, atâta zgucium înainte de nuntă pentru a-i da poate şase luni de fericire, alte şase luni de îndoială şi apoi, în floarea tinereţii, să o izbească deodată soarta atât de crudă, încât nu-i mai putea lăsa nici iluzia unei fericiri viitoare”, mai notează istoricul C. Gane. Văduva Domniţa Ruxandra a rămas în grija soacrei şi a lui Iurie, fratele lui Timuş. Socrul i-a dăruit cetatea Râşcovului, pe malul Nistrului, unde Ruxandra a rămas singură pentru o perioadă lungă de timp. Se spune că mulţi peţitori au bătut la porţile cetăţii Râşcovului, însă domniţa nu a vrut să audă de căsătorie. Unul dintre cei care au cerut-o de nevastă a fost nepotul lui Mihai Viteazul, fiul lui Nicolae Pătraşcu şi al domniţei Ancuţa.

Prizonieră
Vasile Lupu a insistat ca fiica lui să revină în ţară, însă se spune că Ruxandra ar fi refuzat. Legenda spune că, în 1660, însuşi fratele ei, Ştefăniţă, care ajunsese domn al Moldovei între timp, a venit în Ucraina pentru a-şi convinge sora să revină în ţară.

În jurul vieţii Ruxandrei, rămasă văduvă, s-au creat o serie de legende. Se spune că domniţa n-ar fi rămas tocmai de bunăvoie în Ucraina şi că, de fapt, ar fi fost ţinută ostatică. „S-ar putea ca fata lui Vasile Lupă să fi rămas la Râscov nu de bună voie, ci silită ca prizonieră a cuiva şi, ca atare, fratele ei, Ştefăniţă, a venit la cererea ei s-o scape din închisoarea în care o ţinea un bărbat cu de-a sila”, comentează istoricul C. Gane.

Revenită în Moldova, Ruxandra s-a stabilit iniţial la moşia Deleni. Fugind din calea năvălitorilor cazaci, în anul 1686, s-a refugiat în cetatea Nemţului, unde şi-a găsit sfârşitul tragic. Cetatea a fost atacată şi jefuită de un grup de cazaci în 1687, iar Domniţa Ruxandra a fost decapitată.

Viața domniței Ruxandra și destinul ei tragic au constituit sursă de inspirație pentru mai mulți autori precum B. P.  Hașdeu, care scris drama „Doamna Ruxandra”, Mihail Sadoveanu, cel care a creat romanul „Nunta domniței Ruxandra”, sau Gheorghe Asachi, care a făcut-o personaj de nuvelă în „Ruxandra doamna”.

Vecinul meu din copilărie, moș GHEORGHE ( în stânga fotografiei ), veteran din Primul Război Mondial, decorat cu Virtutea Militară, a luptat în cămașă și izmene în Bătălia de la Mărășești.

”Era o zi călduroasă anului 1917, ne povestea nouă, copiilor, moș Gheorghe, o sâmbătă liniștită. De inamic ne despărțea o baltă , o gârlă, aveam tranșeele săpate de cu iarnă de-o parte și de alta a malului râpos. De pe malul celălalt au început să iasă soldații inamici la gârlă, apoi spre amiază s-au retras câte unul, câte doi. După o iarnă petrecută în tranșee, am ieșit și noi, tot mai mulți, de-am umplut valea … ne-am dezbrăcat și am început să ne bălăcim.

 Deodată, dinspre tranșeele inamice a început să secere o mitralieră. Revoltați peste măsură, așa dezbrăcați cum eram, care în cămașă și izmene, care numai în izmene, am ieșit la atac cu baionetele. Nemții, uluiți, au rupt-o la fugă… Am trecut trei rânduri de tranșee ale inamicului, apoi, au sunat goarnele retragerea pentru că eram în pericol de a fi încercuiți. AICI a fost rănit fratele meu mai mic, TOADER IGNAT, care a murit după câteva zile.”

Prof. Gheorghe Enache, autorul Monografiei comunei Belcești, a găsit în arhiva comunei următoarea informație: ”Ignat Toader, 22 ani, fiul lui Ion și al Ecaterinei Ignat, a încetat din viață la 29 iulie 1917 la Spitalul de Convalescență al Regimentului 4 Vânători.”

Despre ,, Bătălia în izmene ” sau ,, Atacul cămășilor albe” nu avem date la zi consemnate în Registrul Jurnal de Operațiuni al Regimentului 32 Infanterie, cu excepția numărului pierderilor din data de 25 iulie 1917, respectiv: 24 de ofițeri și 1.425 trupă, morți și răniți, cel mai mare număr din întreaga perioadă în care acest regiment s-a aflat în prima linie în timpul Bătăliei de la Mărășești. În același Registru Jurnal ( întocmit după război, prin anul 1933, pe baza relatărilor participanţilor la lupte), este descris Atacul „cămăşilor albe” din 25 iulie 1917 astfel:

„Inamicul, care se găsea pe Gârla Morilor atacă în valuri mari şi dese …. căldura este insuportabilă, atmosfera îmbâcsită de praf, mirosu de praf de pușcă și gaze lacrimogene… Soldaţii noştri se dezbracă de haine pentru a putea mânui mai cu înlesnire «sculele» lor. Maiorul Ionescu Atanasie, care iese din adăpostul lui şi strigă din toate puterile «Înainte!» şi pleacă în fruntea batalionului direct la luptă cu baioneta și se repede cu tot avântul spre inamic, care, deşi superior ca număr, bate în retragere.” Apoi în același registru: „Domnul maior Ionescu Atanasie ordonă, cu un ton disperat: «Înainte, pe ei, mă, pe ei, băieţi, ura, ura…».” Ostaşii Regimentului 32 pornesc la contraatac în cămăşi, cu un formidabil «Ura, ura…». Duşmanul, la apariţia ostaşilor noştri în cămăşi, fuge, ai noştri îi fugăresc, îi ajung din urmă şi îi trec prin baionetă pe cei ajunşi”, arată un raport al căpitanului Filip Dascălu.

În raportul său, căpitanul Filip Dascălu preciza că dorește să nu rămână în istorie informația potrivit căreia acest atac a avut loc după ce „ostaşii români fuseseră surprinşi de inamic, făcând baie în Siret”.

,,Vorba vine că fiind cald afară, fiind liniște pe front, acalmie, soldații au ieșit din tranșee și s-au dus la un pârâu aflat în apropierea tranșeelor au început să își scoată hainele, să se spele, să își curețe uniforma. La un moment dat, armata germană a declanșat ceea ce avea să fie bătălia de la Mărășești. A declanșat un contraatac atât de puternic, încât soldații români au fost luați pe nepregătite, majoritatea dintre ei erau în izmenele lor alea albe”, a povestit Mircea Balică, custodele Mausoleului de la Mărășești.

,,Rapoartele de front veneau năpraznice: «Atacul la baionetă îi speria pe toţi! Şi fugeau… fugeau nemţii, care nu fugeau de obicei, de data asta fugeau!»”, i-ar fi povestit generalul von Mackensen generalului Titus Gârbea, după cum a mărturisit cel din urmă.

Dacă Registrul Jurnal de Operaţii al Regimentului 32 este un document întocmit post factum şi, deci, uşor de contestat, datele cu privire la pierderile de efective fuseseră înregistrate şi păstrate, pe zile, încă din timpul ostilităţilor!

Oare cât ADEVĂR este în povestirea lui moș Gheorghe ?

 

(Scurt istoric)

Mediul geografic şi raporturile sale cu elementul uman

Ulmii s-au format, ca sat străvechi, pe la sfârşitul milenuiului I al erei creştine, şi a evoluat, din epoca medievală până în zilele noastre, pe cursul mijlociu al râului Bahlui, în partea de sud-vest a Câmpiei Moldovei.

În zilele noastre, vatra de sat este situată pe versantul drept al râului Bahlui, într-un areal afectat de alunecări de teren, ravinări şi eroziune areolară; moşia sa, însă, ocupă linia uşor vălurată a platoului din partea de sud şi est a satului, dominat de movila Trei Pietre (191,8 m) şi movila Ulmi (190, 04 m), întinzându-se, în vechime, din albia pârâului Valea Oii până în hotarul satelor Giuleşti şi Iezereni (azi, satele Hodora şi Coasta Măgurii). De altfel, în decursul timpului, vatra de sat nu a fost stabilă, fiind abandonată, uneori, ca urmare a marilor epidemii, dar şi a „roirii” unor familii din satul matcă, din care a rezultat, după cât se pare, vechiul sat Polenii, azi doar un cătun al Ulmilor.

Satul Ulmi , iarna lui 2019, cu râpa Mangului la mijloc , în stânga avem vechiul sat Poleni

 Cu secole în urmă, mediul geografic al regiunii era cu totul diferit, având trăsături caracteristice silvostepei. Însăşi denumirea satului: ”Ulmi” este pusă pe seama pădurii de ulmi care acoperea cândva această parte a Câmpiei Moldovei, aspect ce se regăseşte în numele altui sat vechi din vecinătatea sa, menţionat în documentele medievale sub denumirea: ”Plopi”, azi dispărut.

Odată cu dezvoltarea agriculturii, începând cu secolul al XIX-lea, covorul vegetal al regiunii s-a schimbat, pădurile şi desişurile de arbuşti fiind defrişate.

Regiunea nu era nicidecum izolată, ci dimpotrivă, era străbătută de marele drum comercial care lega porturile de la Dunărea de Jos şi Marea Neagră de Regatul Poloniei, şi străbătea moşiile satelor Plopi şi Belceşti, urmându-şi cursul prin Botoşani până la Hotin, din care se desprindea o ramificaţie spre podgoria Cotnari şi curtea domnească de la Hârlău, iar prin Ulmi trecea şleahul Belceşti-Târgul Frumos.

În acest cadru natural generos, în care rodnicia câmpiei era compensată de resursele de hrană şi adăpostul pe care îl oferea pădurea, au evoluat, comunităţile omeneşti din sate Ulmi şi Polieni, cu moşii întinse, având ca ocupaţii de bază cultivarea plantelor şi creşterea animalelor, iar, în subsidiar, meşteşugurile casnice: prelucrarea textilelor şi a lemnului, cojocăritul ş. a.

Satul Ulmi, octombrie 2017

Străvechi locuiri înainte de menţionarea documentară a satelor

Descoperirile arheologice de suprafaţă din teritoriul comunei Belceşti, care constau în: locuinţe, necropole, depozite de obiecte de bronz, arme, unelte, obiecte de podoabă, monede etc., pun în evidenţă un număr mare de aşezări omeneşti, care datează din epoca veche a pietrei şi până în Evul Mediu.

Începuturile vieţii şi activităţii umane în acest spaţiu sunt deocamdată greu de întrezărit. Primele dovezi certe de viaţă şi activitate omenească descoperite la Belceşti aparţin paleoliticului superior (aprox. 35 000-12 000 a. Chr.) şi constau în unelte de silex provenite din aşezările: La Livadă, La Mădârjeşti şi Dealul Hucului-La Sondă.

Din aşezarea de ”La Odaie”, situată pe dealul dintre pârâul Şarja şi râul Bahlui, provin unelte de silex şi fragmente de ceramică atribuite culturii PreCucuteni, din neoliticul mijlociu, fiind suprapusă de alte două locuiri: prima fiind specifică eneoliticului, reprezentat de cultura Cucuteni, iar cea de a doua aparţine culturii Noua, care datează din perioada târzie a epocii bronzului. Deşi uneltele de piatră din această aşezare sunt numeroase, având în vedere că ele provin numai din descoperiri de suprafaţă, în stadiul actual al cercetărilor este greu de diferenţiat căreia din cele trei etape de locuire îi corespund; singurul element distinctiv îl constituie ceramica.

V. Chirica, M. Tanasachi, ”Repertoriul arheologic al judeţului Iaşi”, I, 1984, p. 50; M. Peterscu Dîmboviţa, ”Aşezări din Moldova. De la paleolitic până în secolul al XVIII-lea”, 1970, pp. 27-29;
V. Chirica, Gh. Enache, ”Noi descoperiri paleolitice şi epipaleolitice în Podişul Moldovei”, În ”Acta Moldoviae Meridionalis”, Vaslui, V-VI, 1983-1984, pp. 15-25.

Cu totul remarcabilă este descoperirea în această aşezare a unui mormânt de înhumaţie (Fig. *), în care au fost depuse vase de lut sparte ritual, specifice culturii Cucuteni, un corn de cerb şi oase de animale provenite de la ofrandele de carne, precum şi fragmente din oasele unei mâini şi a unui craniu de copil, care ar putea fi puse pe seama unor sacrificii umane, ceea ce presupune practicarea unor ritualuri magico-religioase menite să asigure o mai mare fertilitate a solului . De asemenea, în incinta unei podine de locuinţă a fost descoperit un fragment de strachină-castron, pictat în culorile galben, roşu şi negru, prevăzută cu o elegantă protomă (toartă – n. ns.) reprezentând un cap de taur (Fig. *) . De altfel – aşa cum bine se ştie – elementul de referinţă al culturii Cucuteni este ceramica, remarcabilă prin calitatea vaselor, arse în cuptoare cu reverberaţie, plastica modelării în lut şi pictura mono, -bi şi tricromă, care atinge cele mai desăvârşite forme de expresie, nefiind egalate de niciuna din culturile neo-eneolitice din spaţiul european. Descoperirea a numeroase obiecte de piatră sau de os precum: lame, gratoare, vârfuri de lance şi de săgeată, topoare de piatră perforate şi neperforate, greutăţi din lut ars pentru tors (fusaiole), pentru războiul de ţesut vertical sau pentru plasa de pescuit, prezenţa paielor tocate şi a plevei în podinile locuinţelor ş. a., pun în evidenţă îndeletnicirile comunităţilor omeneşti din acest răstimp, care erau: cultivarea primitivă a plantelor, creşterea animalelor, vânatul, pescuitul, olăritul şi meşteşugurile casnice.

,,La Curte ” , insula din imagine

Cea mai importantă descoperire arheologică din teritoriul satului Ulmi o reprezintă depozitul de obiecte de bronz scos la lumină cu totul întâmplător, în anul 1957, în aşezarea situată Pe Curte . Depozitul este compus din: o seceră în forma literei S; un celt cu gaură circulară, fără toartă; un cuţit în formă arcuită; două dălţi din bară de bronz, cu secţiunea dreptunghiulară sau poligonală; un pumnal cu lamă scurtă, subţire, cu mâner îngust şi îngroşat; două pandantive cvasitriunghiulare, cu capătul inelat, cruciform; o brăţară de bronz cu secţiune plan-convexă, cu capetele deschise; un buton în formă de calotă; trei verigi circulare; nouă mărgele spiralice din sârmă de bronz şi nouăsprezece mărgele sferice, aplatizate, din pastă sticloasă (Pl. *).

Singurele obiecte care particularizează depozitul de la Ulmi-Liteni sunt cele două pandantive cvasitriunghiulare cu capătul inelat cruciform, nemaifiind întâlnite, până în momentul descoperirii acestui depozit, în aşezările epocii bronzului din România sau din Europa, fapt ce a impus numele satului Ulmi-Liteni, în literatura de specialitate, ca aşezare eponimă.

 

Satul Ulmi, în 2019, cu râpa Mangului la mijloc, în stânga avem vechiul sat Poleni

Uneltele şi armele provenite din depozitul de obiecte de bronz descoperit în aşezarea ”Pe Curte” pun în evidenţă faptul că, pe lângă menţionatele ocupaţii din epoca nouă a pietrei, cel important aspect care dă relevanţă întregii epoci, este înaltul nivel de profesionalizare a meşterilor timpului pus pe seama metalurgiei bronzului. Toate operaţiunile care vizează tehnologia metalurgiei bronzului, începând de la extragerea şi reducerea minereurilor, respectarea proporţiilor ideale, de 90% cupru şi 10% cositor (sau substitute ale acestuia: arseniu, plumb sau antimoniu), topirea metalelor la o temperatură de până la 900º C, realizarea valvelor (tiparelor) şi turnarea aliajului în forme, presupun nu numai îndemânare şi experienţă, ci şi înalte cunoştinţe tehnologice.

În teritoriul istoric al satului Ulmi a fost descoperită o mare aşezare din secolele al II-lea-al III-lea p. Chr., ce aparţine culturii Sântana de Mureş, situată în punctul” La Coşore”, la vest de satul Tansa, în incinta căreia a fost descoperită o monedă romană din timpul împăratului Antoninus Pius (138-161) (Faustina I).

O altă aşezare din aceeaşi perioadă, suprapusă peste locuiri mai vechi din epoca bronzului, a fost descoperită în punctul În Temnic, situat în teritoriul actual al satului Liteni. Menţionăm că, pe lângă numeroasele obiecte produse în plan local, în cele două aşezări au fost descoerite fragmente de ceramică romană, în special torţi şi gâturi de amfore şi monede romane. Prezenţa obiectelor de factură romană în aceste aşezări, trebuie pusă pe seama legăturilor economice şi culturale cu lumea romană, care au contribuit la extinderea procesului de romanizare în spaţiul est-carpatic.

În mileniul I al erei creştine, în condiţiile desfăşurării marilor migraţii, comunităţile omeneşti au abandonat treptat valea râului Bahlui, retrăgându-se în locuri mult mai sigure, în bazinul hidrografic al Jijioarei. Începând din secolele al IX-lea-al X-lea, valea râului Bahlui a fost repopulată în aşezările situate în punctele: La Sondă şi La Sărături, pe seama cărora este pusă întemeierea satelor Belceşti, Ulmi şi Plopi.

Gh. Enache, Belceşti, ”Studiu monografic”, I, 2007, p. 91.
Ibidem
Marilena Florescu, ”Depozitul de obiecte de bronz de la Ulmi-Liteni” (r. Hârlău, reg. Iaşi), în „Arheologia Moldovei”, I, 1961, pp 77-78

Raporturile dintre sate, domnie şi mănăstiri

După întemeierea Ţării Moldovei, aceste sate au intrat sub autoritatea domniei, căreia îi plăteau dări. Potrivit cutumelor vremii, moşia era stăpânită de săteni în devălmăşie, ceea ce presupunea responsabilitatea comună a întregii obşti în plan juridic şi la plata dărilor. În cazul în care un sătean fugea de pe moşie pentru a scăpa de plata dărilor sau era în imposibilitatea de a le plăti, obligaţia sa fiscală era preluată de ceilalţi săteni. Menţionatul document, din 2 august 1597, este relevant prin detaliile referitoare la dania prin care Ieremia Movilă voievod înzestra mănăstirea Balica din Iaşi, căreia îi întărea satul „Ulmii cu iaz şi cu mori pe Bahlui şi venitul de la muncă, de la ilişu, de la sugiu, de la oaste, şi cu două sute de orţi din gorştină, venitul domniei mele, şi cu una a cincea din decima ce se cuvine domniei mele şi cu cincizeci porci din gorştinaa venitului domniei mele pe fiece anul” .

Observăm însă că, în afara venitului de la muncă, de la iliş (darea în grâu n. ns.), de la sulgiu (darea în vite n. ns.) goştina este menţionată de două ori, desigur avându-se în vedere, în primul caz, venitul de la oi, iar în al doilea, pe cel de la porci, pe când decima era, probabil, zeciuiala din stupi, care a fost dăruită mănăstirii doar în proporţie de 1/5 din venitul ce se cuvenea domniei. Acestora li se adăuga venitul „de la oaste”, care iniţial consta în obligaţia sătenilor apţi de a participa la oaste, în caz de război, dar la 2 august 1597, era perceput, ca şi celelalte dări, în bani, pentru că la acea vreme oastea ţării era formată din lefegii. Prin urmare, acesta era „venitul” cedat de domn mănăstirii Balica, însă actul nu precizează celelalte obligaţii pe care sătenii din Ulmi le avea faţă de domnie, căreia, desigur, îi datora birul, urmat, probabil, de alte dări cuprinse în evidenţele Vistieriei, dar necuprinse în acest act de scutire ce era destinat menţionatei mănăstiri.

Câteva documente din secolul al XVII-lea menţionează că, în satul Ulmi erau 20 de unităţi fiscale, cunoscute îndeobşte sub numele de ”liuzi” (cuvânt slavon, care se traduce: oameni), care datorau anual mănăstirii 200 de orţi pentru 200 de oi, desetina (a zecea parte – n. ns.) de 50 de stupi şi gorştina de 50 de porci.

Idem, Mănăstirea Râşca, I/34
Corneliu Istrati, ”Condica Vistieriei Moldovei din anul 1816”, în Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie “A. D. Xenopol”, Supliment I, Iaşi, 1979, p. 100
Ibidem; Arhivele Naţionale Iaşi, Manuscrise, ms. 57
Arhivele Naţionale Iaşi, Vistieria Moldovei, d. 95/1831, f. 251 v.-252 r.; ”Catagrafia fiscală a Moldovei din anul 1831”, Iaşi, 2009, p. 171, volum editat de Corneliu Istrati
B. Petriceicu Hasdeu, op. cit., p. 75

La o dată care nu ne este cunoscută, domnia a dăriut mănăstirea Balica din Iaşi, cu venitul din toate satele sale, mănăstirii de la Muntele Sinai, care, timp de peste trei secole, a beneficiat, între altele, şi de dările strânse de egumeni de la sătenii din Ulmi. Între timp, mănăstirea Balica a intrat în ruină datorită relei administrări şi a vicisitudinilor vremii, însă a fost reconstruită de Grigore Ghica voievod (1726-1733), fiind cunoscută până astăzi sub numele de ”Mănăstirea Frumoasa”.

Mănăstirea Frumoasa în 1854

În timpul domniei lui Dimitrie Cantemir, sătenii din Ulmi s-au răzvrătit, refuzând să plătească dările faţă de Vistieria statului şi mănăstire. În urma jalbei făcute de către egumen, domnul poruncea sătenilor să asculte de egumen la toate treburile mănăstirii:

„şi la secira, şi la coasă. şi la alteli, la tot să daţi agiutor precum aţi dat şi păn-acmu şi să daţi a dzece şi din pâine, şi din fân, şi din grădini, şi vinitul din stupi şi din mascuri, şi din oi să vă ia egumănul după obiceiul ve, iar cari n-ar asculta, datu-i-am voia să vă certe. Iar carii s-ari pune înpotrivă, să ştie bine că-i vom aduce cu ciubote (cu oameni domneşti – n. ns.) şi în butuci (legaţi în butuci – n. ns.) şi vor fi de mar pedeapsă. Într-alt chip n-a hi. Şi cifertul (= sfertul, adică ¼ din darea anuală – n. ns.) vostru ce-au plătit egumănul la visterie pentru voi, numai să plătiţi rămăşiţa cin hi rămas ca să-şi dea banii la mâna dumisali egumănului şi nim să nu ste înpotriva cărţii noastre”

Satele Ulmi şi Polieni în epoca modernă

Idealurile de înnoire a societăţii româneşti promovate de generaţia de la anul 1848 au început să se materializeze prin marile reforme înfăptuite în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Între acestea, secularizarea averilor mănăstireşti din anul 1863 a avut ca efect schimbarea statutului juridic al satelor aflate în discuţie, moşiile lor trecând din stăpânirea menţionatelor mănăstiri, în proprietatea statului.

În anul următor, în condiţiile unei acerbe lupte politice, domnul a promulgat, la 14/26 august 1864, proiectul legii rurale, propus de guvernul Mihail Kogălniceanu, prin care locuitorii satelor au devenit proprietari de pământ. Potrivit legii, sătenii fruntaşi, a căror obligaţii de clacă au fost îndeplinite cu 4 boi, primeau câte cinci fălci de pământ, mijlocaşii, cu 2 boi, primeau patru fălci, iar suprafaţa atribuită pălmaşilor, care au făcut clacă doar cu braţele, era de două fălci. Văduvele fără copii, nevolnicii şi slugile moşiei, care nu au făcut clacă, au devenit proprietari doar pe locurile de casă şi grădină, de 10 prăjini fălceşti.

Prima etapă a lucrărilor pentru punerea în aplicare a legii rurale pe moşia Ulmi s-a încheiat la 20 mai 1865, când s-a întocmit tabelul pentru sătenii care urmau să fie împroprietăriţi. Din acest document reiese că în satul Ulmi nu era nici un sătan fruntaş, ci doar 25 mijlocaşi şi 10 pălmaşi, care au fost împroprietăriţi cu 100 şi, respectiv, 25 fălci, iar 11 săteni nu au făcut clacă. Toţi cei 46 locuitori ai satului Ulmi, chiar dacă au făcut clacă sau nu, au primit câte 12 ½ prăjini (în total, 7 fălci şi 15 prăjini), destinate pentru locurile de casă, grădini, drumuri, piaţă publică şi cimitir. În conformitate cu art. 14 al legii rurale, preotului satului Ulmi şi al cătunului Polieni i s-a atribuit 8 fălci şi 40 prăjini, ca loc de hrană .

Tinerii din sat care nu au făcut clacă sau se aflau „sub steaguri”, în oastea ţării, cunoscuţi îndeobşte sub denumirea de ”însurăţei”, au fost împroprietăriţi, potrivit art. 5 şi 6 ale aceleiaşi legi, după anul 1879, cu câte 5 hectare de pământ.
Nu avem informaţii în legătură cu punerea în aplicare a legii rurale de la 1864 în satul Polieni, ci doar modul în care au fost puşi în posesie cei 5 însurăţei, prin actul de împropietărire de la 20 decembrie 1878, pe o suprafaţă de 17 fălci şi 17 prăjini, în perimetrul cuprins între fântâna lui Alexandru Apetrei spre nord, alături de brazda de est a locuitorilor împroprietăriţi la 1865, până la gârla din marginea şesului, pe o lăţime de 28 prăjini, de acolo spre sud, prin Dealul Bosia, cu aceeaşi lăţime până la hotarul delimitat la 18 decembrie 1878, iar spre apus, până la punctul de plecare. Delimitarea era provizorie până când inginerul hotarnic desemnat de Administraţia Domeniilor Statului întocmea actul şi planul de delimitare precum şi parcelarea loturilor ce reveneau titularilor.

”Catalogul documentelor moldoveneşti”, III, p. 82, nr. 797
Idem, p. 210, nr. 935
Idem, Supliment I, pp. 282-283, nr. 935
”Documente privind relaţiile agrare”, XVII, vol. II, pp. 126-127
Colecţia Gh. Nica, Belceşti, Reforma agrară de la 1864.

Lipsa de pământ resimţită acut în întreaga ţară a determinat guvernul liberal, în anul 1879, să extindă împroprietăririle însurăţeilor pe moşiile statului, astfel că pe moşia Ulmi s-a înfiinţat actualul sat Liteni, denumit iniţial ”Ulmii Noi”, apoi ”Ulmi-Liteni”, cu 95 capi de familie veniţi din comuna Liteni, judeţul Suceava, iar pe moşia Polieni au primit loturi de pământ alţi 26 locuitori din comuna Siliştea, plasa Şomuz, judeţul Suceava, dar locuinţele lor au fost făcute în vatra satului învecinat, Gugea ( satul Mândrești, actual Valea Oilor).

Ulterior, prin legea pentru înstrăinarea bunurilor statului de la 6 aprilie 1889, au fost împroprietăriţi pe moşia Ulmi colonişti veniţi din satele Tansa, Coşăşti, Suhuleţ şi Lipova, judeţul Vaslui, întemeind actualul sat Tansa.

Programul de reforme iniţiat de guvernul Mihail Kogălniceanu a avut în vedere, între altele, modernizarea instituţiilor satului.

Prin promulgarea legii comunale, din anul 1864, se organizau comunele rurale, prin reunirea mai multor sate, cu o populaţie de peste 100 familii, care să aibă capacitatea de a asigura bugetul local. Potrivit legii, reprezentantul puterii executive în plan local era primarul, secundat de un ajutor de primar, iar instituţia desemnată cu atribuţiuni deliberative era Consiliul comunal.

Deşi satele Polieni şi Ulmi aveau un număr redus de locuitori, acestea au format împreună comuna Polieni.

Primul primar al comunei Polieni a fost Ion Munteanu, care avea ca ajutor de primar pe Toader Josanu, iar membrii Consilului comunal erau: Ion Grigoraş, Damian Rusu şi Anton Rusu.

Această structură teritorial-administrativă nu s-a dovedit a fi viabilă, astfel că, începând din anul 1870, satele Polieni şi Ulmi au fost inculse în comuna Belceşti.

Între reformele promovate de guvernul Mihail Kogălniceanu, care avea menirea să ridice nivelul cultural al locuitorilor, amintim ”Legea instrucţiunii publice”, prin care învăţământul primar, de patru ani, organizat de stat, devenea gratuit şi obligatoriu.

Prima şcoală a apărut în satul Polieni cu un an înainte de promulgarea legii, în anul 1863, având ca învăţător pe Vasile Mardare, iar, începând din anul 1864, titular pe postul de învăţător era Dumitru Vânătoru.

Evident, statul nu a reuşit să evite dificultăţile inerente fiecărui începul, neavând pregătite mijloacele materiale şi umane necesare, astfel că lipsa localurilor de şcoală, a manualelor şcolare a mijloacelor de învăţământ ş. a. şi-au pus amprenta asupra calităţii actului învăţării.

Starea de sănătate a populaţiei era condiţionată, cu precădere, de: alimentaţie, regimul de muncă, igienă, condiţii de locuit şi gradul de instrucţie, pentru că de asistenţă medicală organizată de stat nu se poate vorbi decât după anul 1870, când au apărut primele legi sanitare. Dincolo de situaţiile-limită, cauzate de marile epidemii de ciumă sau de holeră, în faţa cărora oamenii nu aveau apărare, vigoarea populaţiei depindea, în mare măsură, de selecţia naturală.

Deşi obiceiul de a trata diferite afecţiuni prin leacuri şi descântece s-a păstrat până în contemporaneitate, începând din ultimul pătrar al secolului al XIX-lea se poate vorbi de apariţia personalului specializat; în bugetul comunei Belceşti, din anul 1880, fiind prevăzută suma de 730 lei pentru salariul moaşei comunale. Din acelaşi an datează procesele verbale însoţite de tabelele nominale cu bolnavii „curarisiţi” de medicul de la plasa Bahlui (cu reşedinţa în Podul Iloaei). Având în vedere nivelul ştiinţei şi al practicii medicale din acele vremuri, este de la sine înţeles că nu se putea vorbi de vindecarea unor afecţiuni cronice de care sufereau o mare parte din locuitorii satelor, dar autorităţile din instiuţiile de resort făceau eforturi pentru eradicarea unor maladii, care într-adevăr au fost ţinute sub control.

Cu toate acestea, retragerea armatei în Moldova, în anul 1917, şi refugiul populaţiei civile din teritoriul ocupat de trupele germane, a dus la epidemia de tifos exantemetic, în această parte a ţării, care, potrivit unor surse contemporane, a secerat mai multe vieţi omeneşti decât pierderile de pe front.

În comuna Belceşti, pe lângă mulţi refugiaţi civili, s-au retras, pentru refacere, nu mai puţin decât patru regimente ale armatei române, din care Regimentul 61 Infanterie, format numai din recruţi (tineri cu vârste între 20 şi 21 ani), a fost cantonat în satele Ulmi şi Polieni.

Epidemia de tifos exantematic a fost necruţătoare, atât pentru militari, cât şi pentru populaţia civilă din cele două sate; în perioada ianuarie-iulie 1917, şi-au dat obştescul sfârşit 141 militari din acest regiment, dar şi 56 de copii şi tineri în vârstă de până la 35 de ani . Deşi, la rândul lor, militarii din Regimentul 22 Artilerie, cantonat în satul Tansa, au fost afectaţi de mari pierderi, au luat în îngrijire pe cei 223 copii orfani de ambii părinţi, care au afectat nu mai puţin de 72 de familii, din toate satele comunei Belceşti.

Arhiva Primăriei comunei Belceşti, Starea civilă, Decedaţi, registrele din anul 1917 (4 volume).

ANEXE

1. 1665,

Copii de pe hotarnica moşiei Ulmilor

Cinstit dumneta log(o)f(ă)t mare să fii dum(ital)i săn(ă)tos. 

Dau ştire dum(ital)i că după poronca mării sale lui vodă, ci ni-ai trimis dum(ital)i cu cinst(ita) carte mării sale să mergem la sat, la Ulmii, ce iaste sfintii mănăstiri a Svintei Vineri din târgu(l), din Iaşi, şi să şi strâng oameni buni megieşi de pren pregiur să socotim pentru înpresurar(e)a hotarului a satului, a Ulmilor, despre alte hotară şi despre Belceştii, satul mănăstirii Galatei.
Mers-am acolo la sat, la Ulmii, şi am strâns oameni buni de prin pregiur, din sus şi din gios, anume: Antonié, vătavul din Cotnari şi Ion vătămanul din Poleni, Gavril, bătrânul de acolo şi Vasile Ispas din Belceşti, Toader Borce de acolo, Grigorie, ficior lui Drăcşan ot tam, Ionaşcu de a colo, şi mulţi oameni buni bătrâni şi tineri şi am chemat şi pe egumenul de la Galata şi pe doi călugări ai săi, anume: Antonie şi Iosâpu, ce sânt vornicei la aceste sate scrisi mai sus şi am purces înpreună cu toţi aceşti oameni buni pe hotar, pin-pregiurul satului Ulmilor şi am aflat despre Cotnari tot pietre bătrâne stâlpite şi dintr-alte locuri, iar despre sat, despre Belceşti, ce iaste a Galatei, n-am aflat stâlpi, ci am stătut acolo unde să începe hotarul pintre aceste două sate, Belceştii şi Ulmii şi am întrebat de oameni: Ştii cineva pe unde au fost hotarul cel bătrân pintre sate? Nu s-au aflat nime. Şi apoi s-au învoit egumenii, a mănăstirii de la Galata şi de la Sfânta Vineri şi au zis: Cine va lua brazda în cap, ori din vecinii sf(intei mănăstiri) Galatei, ori din vecinii Sf(intei) Vineri şi să arăte hotarul, pre acolo să fie hotarul.
Deci, s-au aflat doi oameni bătrâni câte de opt zăci de ani de vârstă, anume Ignat din Ulmi şi Gavril de acolo şi au luat brazda în cap şi au purces pintre hotară şi apoi au zis şi alţi oameni că iaste pe acolo hotarul cel bătrân şi văzându că se tocmescu egumenii în de sâne şi au lăsat hotar să fie pre urma acelor oameni bătrâni ce au mersu cu brazda în cap; noi însă înpreună cu aceşti oameni buni am pus stâlpi pietre pre acolo şi am ales hotarul satului Ulmilor despre sat, despre Belceşti, să începe din hotarul Polenilor de la o piatră stâlpu bătrân din Bahluiul cel Bătrân pre şes, în bahnă, s-au pus piatră şi decii trece piste o gârlă, coada heleşteului Belceştilor şi taié nişte pământuri a Belceştilor ce au fostu întrat şi loveşte în gura vâlcelii pe la capetile pământurilor Ulmilor, iar de acolea drept în sus, din gios de drumul Cotnariului la piatră şi trece piste drum, tăindu nişte pământuri, iară a Belceştilor, ce au fost întrat, de ciea în Valea Lăcşorului şi de acole în sus în mijlocul ţarenii în capetile pământurilor Belceştilor şi de acole drăptu într-o piatră bătrână ce iaste hotar Cotnariului pre din sus de o moviliţă. Atâta iaste tot hotarul pentru Ulmi şi pentru Belceşti ales şi stâlpit pre unde s-au tocmit şi s-au învoit amândoi egumenii de la aceste doao măn(ă)stiri şi pre unde au mers aceşti oameni cu brazdile în cap.
Pentru aceea, noi înpreună cu aceşti oameni buni făcut-am această mărturii la dumneta, ca să le fie lor de credinţă.
Să fii dumneta săn(ă)tos înpeună cu toată casa dumi(tale).
Ohe* amin.
L(oc) p(ecete).
Mai mic ca o slugă a dumitale, Apostol uricariul.

: 1) 247; 2) 1605 [sic !]; 3) N. 21; 4) No. 1; 5) No. 1; 6) 1605 [sic !]; 7) Ulmii; 8) No. 26; 9) N. 4; 10) No. 10.

Arhivele Naţionale Iaşi, M-rea Râşca, XI/1. Copie, hârtie difolio, (32 x 24 cm.), filigran, cu anul 1665 fără luna, ziua, datată după Apostol Uricariul care în anii 1666 – 1667 hotăra satul Puntişeni.

2 7229<1721> iunie 11

Copie asămine de pe ce adevărată.

Milostive şi luminate d(oa)mne să fii măria ta sănătos.

După luminată poronca mării tale am cercat prin-pregiur hotarul Ulmilor şi precum am aflat stâlpii cei bătrâni stându cătră alte hotară am făcut această mărturie a noastră la mâna lui Neofit, egumenul de Sfânta Vineri, ca să să ştie pe unde iaste în sămne hotarul lui, începându-să întâi hotarul de cătră satu(l) Belceştii, precum scrie şi la mărturie lui Apăstul uricariul, din hotaru Polenilor de la o piatră stâlp bătrân din Bahluiul cel Bătrân, care iaste pe şes, în bahnă, de acolo în sus trece peste o gârlă, coada heleşteul(ui) Belceştilor şi taie nişte pământuri a Belceştilor, ce au fost întrat, şi loveşte în buza vâlcelii pre la capetele pământurilor, a Ulmilor, de acolo drept în sus, din gios de drumul Cotnariului la un stâlp de piatră ce trece preste drum tăind nişte pământuri, iar a Belceştilor, ce au fost întrat. De acolo, la Valea Lăcşorului la un stâlp de piatră, de acolo în sus prin mijlocul ţarinii şi în capetele pământurilor Belceştilor, iar la un stâlp de piatră mic şi fiind mic am pus şi noi un stâlp mai mare lângă cel vechi. De acolo drept în sus într-o piatră bătrână ce iaste hotar Cotnariului, ce au dat samă oamenii că iaste şi hotar Giuleştilor. Aşa ne-au mărturisit doi oameni bătrâni din Belceşti, anumi Ursul Borşu şi Ştefan Caimacam, care acest hotar iaste pe din sus de o movilă, ca de* un rându de pământuri şi acesta iaste hotarul Ulmilor despre Belceşti. De acolo să întoarce spre apus cătră Bahluiu, dându-şi coaste cu hotaruil Giuleştilor pe podişul ţarinii la un stâlp mai bătrân ce iaste pus în podiş, de acolo tot cătră Bahluiu la alt stâlp bătrân ce iaste în prăvalul dealului într-o beşicuţe de moviliţă, de acolo la vale la alt stâlp bătrân ce iaste tij într-o beşicuţe de moviliţă din deal de drum, ce mergi la Cotnariu, iar de acolo drept la vale pisti drum la alt stâlp mai bătrân ce iaste la pripărul lui Bălan, de acolo drept la alt stâlp bătrân ce iaste pe şesul Bahluiului, de acolo pestre părăul Cârjoaie la un stâlp bătrân ce iaste în pisc, de acolo la deal pin movila găunoasă la un stâlp bătrân ce-i în zarea dealului, care de acolo să începe şi hotarul Giuleştilor. De acolo drept peste câmpu cătră movila ce-i zic Hodora la doi stâlpi ce sânt puş(i) de noi din sus de movilă la un loc ca un rându1 de pământuri de la movilă, unde să loveşte cu hotarul Iezărenilor. De acolo în gios spre amiază zi la un stâlp ce-i pus lângă drum(ul) ce vine despre movila Hodora şi trece la Ulmi. De acolo drept spre amiează zâ pe din gios de izvorul Hodorii, trece piste părăul Hodorii pe din sus de un iezer, can iezitură vechi şi ia(r) am pus un stâlp de piatră în buza piscului, carele piscu iaste din gios de piscul cel mai mare ce-i caută drept la fântâna Hodorii, de acolo la deal tot spre amiazi zâ tij am pus un stâlp în mijlocul câmpului, de acolo drept la drumul2 cel mare ce vine despr(e) Băiceni pe culme dealului şi trece3 spre Chicera, tij am pus un stâlp de piatră din deal de drum în matca la obârşie văii Căcăinii, drept odaie lui Bejan vor(nicul), despre Sârca, unde să loveşte de hotarul Dădeştilor, a lui Alexandru Buhăş hat(man) şi a slătinenilor şi pân-aice s-au despărţit hotarul Iezărenilor de cătră hotarul Ulmilor. Şi de aice iarăş(i) în gios drumul tot acelaş(i), dându-şi coaste cu hotarul slătinénilor, la un stâlp de piatră bătrân ce este în vale de drum, de acolo tot drumul în gios iar la un stâlp de piatră, ce iaste iarăş(i) din vale de drum. De acolo tot în gios la două moviliţă la un stâlp de piatră ce iaste într-o moviliţe, la aceea din sus, unde să înfundă hotarul Ulmilor, de acolo drept la vale pe din gios de o movilă la stâlpul cel bătrân din şésul Bahluiului, care s-au pomenit mai sus, de unde s-au început hotarul dintâi, care s-au hotărât de Apostăl uricariul din zilele Dabijei vod(ă).
Atât iaste tot hotarul satului Ulmilor de giur-înpregiur şi s-au tâmplat şi oameni din Belceşti, care s-au numit mai sus şi Porfirii, vătav za vierii g(os)p(od) ot Cotnari şi Stratăn sân Stângului, pârcălab ot tam şi Ursul Stângul ot tam şi Apostul ot Ulmi şi Ion Scurtul ot tam şi Grigoraş, isprăvnicel ot tam şi alţi oameni buni.
De aceasta facem ştire măriei tale.
Să fii măria ta sănătos.
Însă pentru hotarul Iezerenilor ce s-au osăbit de cătră Ulmi, aşa s-au legat şi s-au aşezat: de s-ar afla vre-într-o vreme înnainte viitoare niscai drese ca să scriu în sămne, ori la Sfeti Ilii, ori la Sfânta Vineri, atunce să va călca hotărâre despre Iezăreni şi vor ţine în sămnele cele bătrâne, precum le vor scrie dresele.
Aceasta scriem.
U Horodi(şte) (?), let 7229 <1721> iuni(e) 114.
Robul măriei sale, Sturz(a) vornicul.
Neculai Şoldan, post(elni)c, m-am tâmplat.
Gheorghe Abăza, egumen ot Sfeti Ilie.
Apostol ot Ulmi, robul mării tali.
Axinti Uricariu.
Ioan Scurtul.
Eu, Grigori, sluga lui Abaza egum(enul) ot Sfeti Ilie.

: 1) 127; 2) No 18, 7229 <1721> iuni(e) 11; 3) No. 2.

Arhivele Naţionale Iaşi, M-rea Râşca, XI/2. Copie, hârtie difolio (35 x 24 cm.), filigran. Un rezumat al acestei hotărnicii, în anaforaua din 9 octombrie 1805. Vezi Arhivele Naţionale Iaşi, M-rea Galata, I/18.

---

1 La sfârşitul cuvântului, o literă tăiată.
2 În original: „dealul”.
3 În original: „treşte”.
4 De altă mînă.

3 1795 mai 2

Încongiurare moşii Polenii, ce-i zic Puleni, a sfintii măn(ăs)t(i)ri Râşca să începi întâi dintr-un mare stâlp de piatră ce iaste în şes, în bahnă, în Bahluiu Bătrân, din care stâlp să începe şi moşie Ulmii, a Sfintei Vineri din Iaşi şi moşie Belceştii, a Gălăţii. De acole şesul iaz(u)lui drept spre apus la alt stâlp mari ci iasti piste apa Bahluiului aproapi de mal, de acolo tot spre apus piste gura Sârţii, în dealul unde au fost piiatră, pân-acolo lovindu-s(e) în coaste tot cu moşie Ulmii şi apucând zare dealului în gios spre amiază zi pân-în doo movile şi în ce din sus iasti piatră ce caută în lungul moşiei şi de acole tot spre amiiază zi pân într-un drum, dânduş(i) coaste cu moşie slătinenii şi drept în apa Sércii, lovind în giumătate iaz(u)lui prigorean(u)lui, a mutului, şi de acole spre amiază zi tot apa Sercei pân în gios de iazul Polenilor ca de o zvârlitură despre stânga între drumuri, cam puţin movilă fiind, au fost piatră hotar şi de acole drept spre miadză noapte piste capul dealului, fiind puţin costişe despre moşie Gălăţii şi apoi tot la vale, în sus, dându-şi coaste tot cu moşie Gălăţii pân-în drumul Chicerii, ce merge spre răsărit şi între drumuri au fost piiatră şi tot în sus apucând zare dealului pân-în piscul dealului şi drept în bahnă sânt pietre şi în Bahlui(ul) Bătrân şi iarăş(i) în stâlpul de unde s-au început hotar(ul) moşiei.
Aşa au mărturisit cu sufletul lui Andrei1, om bătrân ca de şapte zăci ai şi preot Toader din Belceşti şi alţi oameni bătrâni că iaste drept hotarul moşiei Polenii, care s-au găsit şi toate sămnile faţă pe unde sint pietre şi pe unde nu sint.
1795 mai 2.

<În partea de jos a filei, de mâini diferite>: 1) No. 4; 2) No. 21; 3) No. 4; 4) 1795 mai 2; 5) Cu Ulmii, Belceşci.

Arhivele Naţionale Iaşi, M-rea Râşca, XI/4. Original rom., hârtie (27 x 10,5 cm).

---

1 Loc liber.

4 1802 iulie 26

Iacov, cu mila lui Dumnezeu,arhiepiscpo şi mitrpolit Moldaviei.
Facem ştire prin jaloba ce au dat pecuvioşie sa chi Chiril, arhimandrit şi igumen a sfintei mănăstiri Râşcăi la luminatul divan g(os)pod, au arătat că la ţân(u)t(ul) Hârlăului ari mănăstire o moşie anume Polenii şi pentru că scrisori n-ar fi având s-ar fi înpresurat de cătră moşiile megieşite şi făcând cercetare ca după cuprindere scrisorilor a tuturor megieşilor şi după mărturisire oameni(lor) bătrâni să s(e) scoată de supt înpresurari.
S-au scris carte luminatului divan cătră cinstiţ(i) dum(nea)lor boieri, Dum(nealu)i spat(ar) Manolachi Dimachi şi dum(nealu)i paharnic Theodor Balş ca să margă la faţa locului, unde strângând faţe pe toţ(i) megieşii înpregiuraş(i) cu toate scrisorile ce vor fi având, faţe fiind şi precuvioşie sa arhimandrit sau vechilul din partea mănăstirii, să facă cercetari cu amăruntul şi pre dresă, vor afla şi vor dovedi cele adevărate margini a numitei moşii, Polenii, să o osăbască de cătră celelalte moşii megieşite, scoţându-o de supt toată înpresurare(a) şi să o hotărasc(ă). Dar spre descoperire(a) adevărului şi urmare dreptăţâi, s-au dat şi de la noi această carte de blăstăm asupra acelora care nu vor scoate toate scrisorile şi dovezile ce vor fi având şi asupra tuturor acelora care vor fi având ştiinţe pe unde sânt cele adevărate margini a numitei moşii, Polenii, şi nu vor mărturisi adevărul în frica lui Dumnezău, cum şi asupra tuturor acelora care din lăcomia vreunui interes vor părtini unie sau altii părţi şi nu vor urma dreptăţii în frica lui Dumnezău, unii ca acie zicem ca de viiaţa lor de ostenelile şi sudorile lor, de chivernisălile şi dobitoacile lor parte să nu aibă, ci ca fumul şi ca praful cel din drum toate să fie întru pierzari şi peire, de toate ale lor cele văzute, ca de averea lui Iov diavolul să atingă, oftând şi tremurând pre pământ, târându-se pre pământ ca Cain să fie în toată viiaţa lor, moştenind lângă aceste bubele lui Ghiezi şi zugrumare Iudei vânzătorul, fimeile lor să rămâé văduve şi copii(i) lor săraci şi cerşetori şi lipsiţi de tot feliul de procopsală în toată viiaţa lor şi în grabă giudecata lui Dumnezău să-i agiungă la cele văzute de ochii lor, iar de vor urma dreptăţii în frica lui Dumnezău, să fie iertaţi şi blagosloviţ(i), amin.
1802 iuli(e) 26.
Iacov, mitropolit Mold(o)vei .

: 1) No. 7 1802 iuli(e) 26;

2) No. 8; 3) No. 8; 4) 1802 iuliu 26; 5) Poleni, măn(ăstirea) Râşca; 6) 2554/94; 7) No. 9.

Arhivele Naţionale Iaşi, M-rea Râşca, XI/8. Orig., hârtie difolio (34,5 x 23,5 cm.), filigran, semnătura lui Iacov, mitropolitul Moldovei.

.
5 1802 decembrie 8

Io Alecsandru Costandin Moruzi v(oie)voda, cu mila lui Dumnezeu, domn Ţării Moldovvei. Boieriul domniei mele Ioniţi Caragi, vornic de poartă, după jaloba ce-au dat Filip Bantăş, cumpărătoriul moşii Polenii de la ţinut(ul) Hârlăului, cu arătare că megieşindu-să această moşie cu moşie Ulmii a mănăstirii Frumoasa, cumpărătoriul moşii Ulmilor ar fi trecut piste sămnile hotară ce sint despărţitoare între acesti moşii şi i-au luat adetiul de la câţiva oameni ce sânt lăcuitori cu casile lor, fiindcă la înfăţoşare ce au avut aice înnainte giudecăţii amândoaâ părţile nici însuş(i) egumenu(l) mănăstirii Frumoasa n-au tăgăduit că din hotară dispărţitoare între acesti moşii şi că sint şi câteva casă şi pe moşie Polenii, au rămas doar ca să să facă cercetare la stare locului, pentru care, iată, domnie me ţ-a poruncit să mergi acolo, unde fiind de faţi atât jăluitoriul cît şi vechilul mănăstirii Frumoasa, pentru carile s-au rânduit aprod cu osăbită carte domnii meli, de volnicie ca să-l râdici şi să-l ducă acolo se cercetezi cu amăruntul ca să afle linie despărţitoare între aceste moşii prin pietrile şi sămnile hotară şi vor fi şi vârtos fiindcă esti şi carte de blăstăm la mijloc şi deosebit vei cerceta şi câte casă cad pe hotarul Polenilor, pentru care în ce chip vei dovedi, să aduci înştiinţare pre largu la divan, ca să-i de hotărîre.
1802 dec(e)mv(rie) 8.
Ioni(ţă) log(o)f(ă)t .
S-au trecut la condică,
M. Con(stan)din.
: 1) No. 2; 2) 1802 decv 8; 3) No. 12; 4) No. 12; 5) 1802 dec(emvrie) 8; 6) Cu Ulmii.

Arhivele Naţionale Iaşi, M-rea Râşca, XI/12. Orig., hârtie difolio (31,3 x 21 cm.), filigran, pecete domnească octogonală mijlocie, în chinovar. Coroană deschisă flancată de sabie şi buzdugan. Dedesupt, între două ramuri, de laur şi stejar, stema Ţării Moldovei şi a Ţării Româneşti: capul de bour şi, respectiv, pajura cruciată. În exergă: AL / KS / MZ / BB /1793.

6 1802 decembrie 16

Fac ştire cu această mărturii că fiindu eu orânduit cu poronca preînălţatului şi luminatului domnului nostru, mărie sa Alecsandru Costandin Moruz(i) voievod ca să vin la o moşie anume Polenii, de la ţânutul Hârlăului, a mănăstirii Râşcăi, fiindcă dum(nea)lui log(o)f(ăul) Filip Bantăş ot vist(ierie) au dat jalobă la mărie sa vodă, cu arătare cum că moşie Polenii de la ţânutul Hârlăului, a mănăstirii Râşca, o are cumpărată în orândă venitul ei, care moşie să megieşăşte cu moşie Ulmii, a mănăstirii Frumoasa şi că cumpărătoriul venitului moşiei Ulmilor ar fi trecând cu stăpânire piste sămnile hotară despărţitoare pintre moşâi şi ar fi luat şi adetiul de la cîţva oameni ce să află cu lăcuinţa casălor pe moşie Polenii şi fiindu că la înfăţâşare ce au avut la divanu înnainte giudecăţâi, nici însuşi egumenul mănăstirii Frumoasăi n-au tăgăduit că nu sânt pietri despărţitoare pintre aceste moşîi şi că sunt şi vro câteva casă pe moşâie Polenii.
Deci, după poroncă am venit la stare locului, unde fiindu faţă atât căp(i)t(anul) Alecsandru Popăscu, vechilul dum(i)sale log(o)f(ă)t(u)lui Filip Bantăş, căci şi părintili Gregorii Dichiu şi vechilul mănăstirii Frumoasăi, cum şi Dimitrachi, vătavul dum(i)sale spăt(arului) Nicu Racoviţă, cumpărătoriul venitului moşiei Ulmilor. Întâi am întrebat pe părintele Dichiu de are vreo hotarnică asupra moşâei Ulmilor ca să arăte sămnile despărţitoare a numitelor moşâi şi au scos de mi-au arătat o hotarnică din veleat 7229 <1721> iunie 11 iscălită de un Stoian vor(ni)cu, ce au fost hotarnic şi de câţva marturi, lăcuitori din Belceşti şi din Ulmii şi de egumenul Râşcăi, în care scrie că au hotară moşâ(i)e Ulmii a mănăstirii Sfintei Vineri începându întâi dintru o piatră bătrână a Polenilor ce esti în Bahluiul cel Bătrân în şăs şi de acole în sus treci piste o gârlă şi piste coada iazului Belceştilor şi pin capetile unor pământuri a Belceştilor şi gura unii vâlceli şi în coastă au pus piatră despărţitoare despre Belceşti şi de acole purcede încongiurându toată moşie Ulmilor înpregiur până ce vine în doaă moviliţă dispre amiază zâ şi arată că în moviliţa ce mai din sus iar şi într-o piatră bătrână unde face colţu(l) moşâe(i) Ulmilor despre moşâ(i)e Polenii şi de acolo purcede la vale pintre Polenii pe din gios de o movilă şi pe şăsul Bahluiului iarăş(i) pân-în piatra ce bătrână de la Bahluiul cel Bătrân. Şi pentru ca să adeverezi mai cu diadinsulu pentru aceste doao pietri hotară de sânt nestrămutate, după cum hotarnica le arată, am strânsu oameni bătrâni, atât din Belceşti, cât şi din Ulmi i din Poleni, anume: Ioniţă Mieucă ot Belceşti, omu ca de 90 ani, Andrii Băbanu ot tam, omu ca de 70 ani i Toader Mazilu ot Poleni omu ca de 50 ani şi diiaconul Căsâian ot Ulmi, omu ca de 70 ani şi mai întîi le-am cetit carte de blăstămu întru auzul tuturora, cum şi hotarnica Ulmilor şi i-am întrebat în ce chip ştiu despărţâre Polenilor de moşie Ulmilor şi pentru aceste pietri hotară de sânt adevărate şi nestrămutate din locurile lor şi ei au mărturisit cu sufletele lor cum că ei aşa ştiu şi au apucat tot aceste pietre despărţitoare pentru numitele moşii şi sânt nestrămutate. Şi după aceste am aflat cum că sânt aceste doaă pietri adevărate despărţitoare, atât din hotarnică, cât şi din mărturiile oamenilor de mai sus numiţi, am făcut linie driaptă din piatra din movoliţă despre apus şi pânâ în piatra din Bahluiul Bătrân dinspre răsărit şi la mijlocul liniei, cu priimire amândor(o)r părţâlor am pus şi o piatră despărţitoare între moşii, ca să lipsască toate pricinile dintre dânşii, care piatră s-au pus puţân din dial de livada diiaconului Casâianu, în coastă şi caută drept la grădina diiaconului Casâian şi la piatra din moviliţă i la piatra din Bahluiul Bătrân şi s-au venit pe moşie Polenii patrusprăzăci casă, însă o casă dintru aceste au venit cheotoare ca de două palmi gospod pe moşî(i)e Ulmii, fiindu că aşa au chicat linie, care casă iaste a lui Ion Vodă, birnic, şi adetiul acestor patrusprezăci gospodari, cât s-au căzut să de unui stăpân, după obiceiu, l-au luat tot vătavul dumisali spatariului Iancu Racoviţă, că aşa au mărturisit însuşi lăcuitorii şi că toată hrana lor iaste pe moşie Poleni, cât şi acelor de pe Ulmi le este toate arăturile tot pe moşie Polenii, dar satul acesta nu este sâlişte vechi aice, ce-i adunat în urma răzmiriţilor, căci silişte vechi a Ulmilor este în sus, piste Bahluiu, unde este moara acmu, la mijlocul moşâei, iar sâlişte Polenilor esti puţân di la sat mai gios, întru o vâlce, dincoaci de Bahluiu, la malu şi prin ce cu amăruntul cercetare ce am făcut,după cum mai sus arată, am dat şi această mărturii, în care am şi iscălit.
1802 dec(emvrie) 16.
Ioniţi Ca(ta)r(gi) vor(ni)cu de poartă .

: 1) No. 5; 2) 1802 dec(em)v(rie) 16; 3) No. 13; 4) 1802 dec(emvrie) 16; 5) Cu Ulmii, măn(ăstirea) Frumoasa.

Arhivele Naţionale Iaşi, M-rea Râşca, XI/13. Orig., hârtie difolio (35,5 x 24 cm.), filigran.

7 Harta nr. 1.

*

PLANŞE

*

Datele referitoare la istoricul satelor Ulmi şi Polieni sunt peluate din lucrarea Belceşti – Studiu monografic, publicată sub semnătura profesorului Gheorghe Enache, la editura „Demiurg”, Iaşi, 2007, care în curând va fi reeditată adăugită şi întregită, cerecetaea istorică fiind extinsă până la începutul secolului al XX-lea.

Prof. Gh. Enache. 

”În tranșee la Turtucaia
Curgeau gloanțele ca ploaia,
Generalul a fugit
Și pe noi ne-a părăsit…”

Bătălia de la Turtucaia, bătălia despre care nu se spune, bătălia în care a avut loc dezastrul armatei române, bătălia unde, din aproximativ 40.000 de ostași români, 28.500 au fost luați prizonieri, aproape 6.500 de morți și răniți, iar numai 5.500 au reușit să scape (2.000 trecând Dunărea înot și 3.500 retrăgându-se pe la Silistra), bătălia în care generalul Teodorescu, comandantul garnizoanei Turtucaia, fuge peste Dunăre la bordul unei ambarcațiuni de război, părăsind armata.

„Un vifor de blesteme se ridică amenințător din turma soldaților fugari, îngrămădiți pe mal. Un răpăit de mitralieră le răspunde de la bordul vedetei. Și vasul pornește cu mare viteză spre celălalt mal. Comandantul și-a salvat trupul, poate acum să privească de pe malul românesc sfârșitul tragic al armatei, părăsite în voia soartei, lipsită de conducător.” (C. Kirițescu)

Salvarea Drapelului de Luptă în Bătălia de la Turtucaia

„O panică nebună cuprinde trupele din tranșee. Grupuri de luptători aruncă armele și munițiile și o iau la fugă spre Dunăre. Soldații simțindu-se izolați, fără legături în dreapta și în stânga, nemaivăzându-și conducătorii, pornesc la vale de-a valma, umplând drumurile și ulițele orașului, cu singurul gând de a ajunge mai repede la malul Dunării spre a găsi barca ori pontonul salvator, care să-i ducă dincolo…

În sectorul de vest și în unele părți ale sectorului de sud, grupuri de soldați români continuă lupta cu disperare…” (C. Kirițescu)

În memoriile de război ale lui George Topîrceanu există o relatare cuprinsă în câteva rânduri despre un tunar român care a luptat la Turtucaia în pragul Primului Război Mondial. El povestește:

“Dintr-o baterie distrusă mai rămăsese un singur tun, c-un tunar. Bulgarii erau aproape, dar el trăgea necontenit. Infanteria noastră fusese risipită. Dușmanii, ocolind o movilă, se iviră dintr-o parte, la câțiva pași, și năvăliră asupra lui. Cuprins din toate părțile, el descărcă un foc de revolver în grămadă și, cu o mână liberă, tot mai avu vreme să sloboadă ultimul șrapnel din țeava tunului… Bulgarii, printre cari era și un ofițer, i-au cruțat viața. Iar soldatul bulgar cari mi-a povestit faptul, într-o gară îndepărtată, și care fusese rănit la picior cu revolverul, adăuga, vorbind de necunoscutul erou:

– Era un om smead și slăbuț, pe care n-ai fi dat o ceapă degerată…

De i-ar da Dumnezeu numai oameni de aceștia țării mele – tari la suflet ca granitul din care Istoria uită adeseori să le taie monumentele.”

George Topîrceanu, ”Memorii de război”

 

Bătălia de la Turtucaia a avut loc în Primul Război Mondial la 1-6 septembrie 1916 între trupele române și trupele bulgare. Turtucaia este azi o localitate în Bulgaria, situată în fața Olteniței pe celălalt mal al Dunării. Turtucaia făcea parte din Cadrilaterul românesc cucerit de la bulgari în Al Doilea Război balcanic, din 1913.

–––––––––––––––––––––––––––––––––
”În tranșee la Turtucaia
Curgeau gloanțele ca ploaia,
Generalul a fugit
Și pe noi ne-a părăsit…”

… așa îmi aduc eu aminte cum ne învăța, când eram copii, bunicul o urătură și atunci nu înțelegeam de ce lăcrima și îi tremura glasul.

În povestea bunicului „pontoanele” erau încărcate în niște care mari și trase de trei perechi de boi și nu pricepeam cum să pui trei perechi de boi la un car. Mai târziu, am văzut picturile lui Grigorescu și le-am înțeles rostul…

Soldatul Ciobanu Vasile a participat în ,,Al Doilea Război Balcanic ” (1913), ajungând până aproape de Sofia, când România a anexat Cadrilaterul, fiind decorat cu „AVÂNTUL ȚĂRII, clasa a II-a“, participând ca și „pontoner” la bătălia de la Turtucaia. În martie 1917, a fost lăsat la vatră, deoarece ambii părinți au murit de tifos, la o săptămână unul de celălalt, și, fiind fratele mai mare, a trebuit să-i întrețină pe ceilalți 6 frați și surori, în timp ce fratele Dumitru lupta pe frontul de la Mărășești.

”La soldatul, Ciobanu V., Batalionul Pontoneri, Compania 3, 1912”, așa scrie pe pieptul soldatului din imagine.

Ciobanu Apostu Vasile, cum era cunoscut de consăteni, a făcut armata la „PONTONERI”, cei care mergeau înaintea trupelor și făceau poduri peste râuri din pontoane (un fel de bărci puse de-a curmezișul apei).

Conacul Moșiei Poleni din comuna Belcești, jud. Iași, este menționat în documente începând cu anul 1901, fiind desemnat de Ministerul Domeniilor Statului ca local al Școlii de Agricultură Belcești, apoi fiind menționat ca Infirmerie a Regimentului 61 Infanterie până la 7 mai 1917, după care dispare din documente.

Odată cu retragerea armatei române în Moldova, Regimentul 61 Infanterie este repartizat la începutul lunii decembrie 1916 în satul Ulmi-Poleni pentru refacere, iar la conacul Moșiei Poleni se înființează infirmeria.

Regimentul 61 Infanterie a luat ființă în garnizoana Ilfov la începutul lunii iulie 1916, fiind format din recruți (20-21 ani) din județele limitrofe.

Conform surselor militare, un regiment avea pe atunci un efectiv de 2.500 – 3.000 militari. Aceștia au dus lupte grele în apărarea trecătorilor din Predeal și Câmpina în luna octombrie 1916, apoi au luat parte la Bătălia de la Neajlov-Argeș (29 nov. – 3 dec. 1916), numită și ”Bătălia pentru București”. Această bătălie, ca și ”Bătălia de la Turtucaia”, a fost o catastrofă pentru armata română, care, nevoită să se retragă în grabă și dezordonat, pentru a evita încercuirea inamicului, nu a mai putut salva rezervele armatei de hrană (depozite de cereale, turme de oi, cirezi de vite), depozitele de îmbrăcăminte și încălțăminte, armament și tehnică de luptă, recuperând numai o parte din depozitele sanitare.

În lupta de la Cașin, jud. Vrancea, numită și ,,Lupta Crăciunului”, trupele române și o divizie rusă au oprit înaintarea inamicului spre Moldova, frontul stabilizându-se până în vara anului 1917, când armata română, prin bătăliile de la Mărășești, Mărăști și Oituz, a obținut victoria finală, care avea să ducă la reîntregirea neamului.

Retragerea în Moldova s-a făcut de-a valma, în mare grabă – casa regală, parlamentul, guvernul, civili și militari, toți deodată, care mai de care, în trenuri cu vagoane de călători, de marfă, cu care trase de boi, pedestru, cu ce au putut, ca să scape de ocupația inamicului.

În comuna Belcești au fost dispuse 4 regimente, în satele Munteni, Văleni, Tansa, iar în satul Ulmi-Poleni s-a înființat ”Regimentul 61 Infanterie”.

Ne imaginăm iarna cumplită din anul 1916-1917, cum militarii Regimentului 61 Infanterie, de fapt niște copilandri de 20-21 ani, fără experiență, ajunși în satul Ulmi-Poleni, un sat mic de foști clăcași, cu casele răspândite pe râpa Mangului, case din vălătuci acoperite, majoritatea cu paie, s-au aciuiat pe la casele oamenilor din sat, mulți au dormit în șură cu vitele, apoi și-au făcut bordeie în pământ, fiind, probabil, mai bine de 1.500 militari.

 

,,Au ajuns pe seară.., povestea bunica, … veneau șiruri, șiruri pe șes la Bahlui, înmărmuriți de frig, lihniți de foame, parcă erau niște umbre care se mișcau de colo, colo. S-au răspândit pe la casele oamenilor. Pregătisem un cuptor cu alivancă, …da, … erau mulți, … au făcut mămăligă…, mămăligă cu brânză, …mâncau de-a valma, alții sâ-njurau, săreau la bătaie cum să-mpartă mămăliga, mulți n-au apucat să mănânce, au adormit așteptând…, au dormit în tindă și în zahată, au pus paie pe jos, alții au dormit în șură, în iesle la vacă. Noaptea, vorbeau prin somn, horcăiau, tușeau, beșau …, toate nacazurile pe capul lor. Unu, îl chema Costache, un copil, nici nu știu ce căuta la război, cu mâinele în foc, plângea și zâcea că s-o scăpat în pantaloni, că i-o înghețat mâinile și n-o putut să descheie bunghii să dea pantalonii în jos… I-am dat izmene și pantaloni de șiac de-ai bunicului tău … Plângeam și eu și mă gândeam la soțul meu (bunicul), oare pe unde-o fi … A plecat mândru la război și eu am rămas cu doi copii mici în casă. Dimineață, devreme, vine tata (socrul) cu un comandant, când o deschis ușa n-o putut intra de putoare… Au stabilit ca frații si surorile lui bunicului tău să se mute la mine și să plece soldații…”

,,alții au făcut apoi bordeie în pământ pe râpa Mangului și pe râpă de la Pârțu pân la Biju, au sărit oamenii din sat cu carele cu boi și au cărat lemne de foc din lizera Bosiei pân n-o mai rămas nimic acolo, … parii de la garduri și pomii fructiferi… A fost o iarnă cu ger și viscol năprasnic, ieșeam pe geam din casă…”

Fără posibilități de a-și usca hainele și bocancii, nu aveau lenjerie de schimb, nu aveau veselă, cazane și ceaune – cum să-și pregătească mâncare caldă, dormind în condiții insalubre?

Din cauza mizeriei în care trăiau și a lipsei de hrană corespunzătoare, au apărut păduchii și o dată cu ei, tifosul exantimatic, o boală molipsitoare, care face ca celor infectați să le apară niște buboaie negre pe corp și care duce la moarte în chinuri groaznice.

Conform arhivei de la primăria Belcești, în lunile martie și aprilie 1917, numai la infirmeria regimentului din conacul Poleni au murit 132 de militari, dar și mulți săteni.

---

 – Bunicule, de ce ,,la Curte ” i se spune așa? A fost o cetate acolo? Un castel?
– Nu, băiete, oamenii îi ziceau ”conac”, acolo o fost o casă mai mare și alte acareturi, dar l-o pus pe foc la război…

,,La sfârșitul lunii aprilie 1917, când părinții mei au murit amândoi de tifos, povestea bunicul, am fost trimis acasă din război, să am grijă de frații mei mai mici, care au rămas singuri, trei surori și trei frați că Dumitru era și el pe front.

Au adus pentru militari corturi și pături noi de la francezi, niște cazane mari unde fierbeau izmenele și cămășile în leșie făcută din cenușă. A fost ordin să dispară păduchii… Unii căutau pe la tiv și cusători lindinele (ouăle de păduchi)… Cum vedeau mogâldeața galbănă și rotundă o turteau cu un ciocan de lemn pe un trunchi. Dar, nemaiavând cu ce să fiarbă rufele, s-a dat ordin să folosească lemnul de la conac și de la acareturi…, atunci a dispărut conacul.”

Probabil că a dispărut și boala, deoarece la primăria Belcești, pe 7 mai 1917, este înregistrat ultimul militar decedat la Infirmeria Conacului Moșiei Poleni.

Generalul Emilian Ionescu, spunea în amintirile sale, pe atunci sublocotenent al Regimentului 61 Infanterie:
,, …În 12 octombrie 1916, am fost rănit la Predeal, am stat în spital până primăvara, când am regăsit regimentul meu drag la Poleni, aproape de Sârca.”

…amintiri din povestirile bunicilor mei, de pe la 1960

Vasile Ap. Ciobanu

 

 Copie din arhiva Primăriei Belcești, jud. Iași –
Militari ai Regimentului 61 Infanterie, decedați la Infirmeria Conacului Poleni

Conform arhivei de la primăria Belcești, în lunile martie și aprilie 1917, numai la Infirmeria Regimentului din Conacul Poleni au murit 132 de militari, dar și mulți săteni.

9-10 Martie

± Alexe Lazăr, soldat, Regimentul 61 Infanterie, compania a 4-a, contigentul 1904, vârsta necunoscută, com. Băneasa, jud. Ilfov. A decedat la 7 martie la Infirmeria Regimentului 61 Infanterie din satul Polieni

± Roman Florea, soldat, Batalionul de recruţi, Reg. 61 Inf., 26 ani, com. Cocioc, jud. Ilfov, decedat la 7 martie, la Infirmeria Reg. 61 Inf. – Polieni

± Croitiru Petre, soldat, Regimentul 61 Infanterie – recruţi, Compania a 4-a, în vârstă de 20 ani, com. Lunguleţu, jud. Dâmboviţa, decedat la Infirmieria Reg. 61– Polieni

± Savu Constantin, soldat, Batalionul de recruţi, Reg. 61 Inf. Comp. I-ia, 20 ani, militar, com. Ogrezeni, jud. Ilfov, decedat la Infirm. Reg. 61 Inf. – Polieni

± Simion Neculae, soldat, Bateria 53 mm, 28 ani, com. Pucioasa, jud. Dâmboviţa, decedat la 8 martie, în Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Ciublan Ilie, soldat, Reg. 61 Inf. – recruţi, 20 ani, com. Cojaca, jud. Dâmboviţa, decedat la 8 martie în Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Constantin Gheorghe, soldat, Reg. 61 Inf. Comp. 1 recruţi, 18 ani, contigentul 1918, com. Bolentin, jud. Ilfov, decedat la 9 martie, în Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Mihalache Apostol, soldat, Batalionul de recruţi, Reg. 61 Inf., 20 ani, com. Joiţa, jud. Ilfov, decedat la 8 martie, la Infirm. Reg. 61 Inf. – Polieni

± Petre Vasile, soldat, Reg. 61 Inf. Comp. I recruţi, 20 ani, militar, com Titu, jud. Dâmboviţa, decedat la Inf. Reg. 61- Polieni, la 10 martie

± Ridiche Traian, soldat, Reg. 61 Inf. – recruţi, 24 ani, com. Valea Lungă, jud. Dâmboviţa, decedat la 9 martie, în Inf. Reg. 61, Polieni

± Ivanovici Gh., soldat, Reg. 61 Inf., 40 ani, agricultor, căsătorit, com. Joiţa, jud. Ilfov, decedat la 10 martie, la Infirmieria Reg. 61, Polieni

± Florea Petre, soldat, Reg. 61 Inf. Comp. a 2-a, 20 ani, com. Fărtăşeşti, jud. Ilfov, decedat la 10 martie la Infirmieria Reg. 61, Polieni

± Georgescu Costică, soldat, Reg. 61 Inf., recruţi, Comp. a 4-a, 38 ani, agricultor, com. Popeşti-Dragomireşti, jud. Ilfov, decedat la 10 martie, la Infirmieria Reg. 61, Polieni

± Matache Ion, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 4-a, 21 ani, com. Conţeşti, jud. Dâmboviţa, decedat la 10 martie, la Infirmieria Reg. 61, Polieni

± Ghiţă Vasile, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. I-a recruţi, 20 ani, com. Stoeneşti, jud. Ilfov, decedat la 10 martie la Infirmieria Reg. 61, Polieni

± Mihalcea Constantin, soldat, Reg. 61 Inf. Comp I-a recruţi, 20 ani, com. Ţigăneşti, jud. Ilfov, decedat la 10 martie, la Infirmieria, Reg. 61, Polieni

± Soldatul cu semnul de identitate N. 3 108, Reg. 61 Inf. Nu i se va afla numele până nu se va face cercetări la Reg, 61, decedat la Infirmieria Reg. 61, Polieni.

11-20 Martie
± Florea Ion, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. I-ia recruţi, 20 ani, com. Răcari, jud. Dâmboviţa, decedat la 11 martie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Sava Iancu, soldat, Reg. 61 Inf., 36 ani, com. Bolintinul din Deal, jud. Ilfov, decedat la 10 martie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Georgescu Nicolae, soldat, Reg. 61 Inf., 40 ani, Bucureşti, decedat la 12 martie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Dumitru Gheorghe, soldat, Reg. 61 Inf., 20 ani, militar, com. Bolintinu, jud. Ilfov, decedat la 12 martie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Stan Ion, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 3-a, recruţi, 21 ani, militar, com. Văcăreşti, jud. Dâmboviţa, decedat la 12 martie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Barbu Gheorghe, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 3-a, recruţi, 21 ani, com. Sardanu, jud. Dâmboviţa, decedat la 12 martie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Cristea Sterie, caporal, Reg. 61 Inf., 31 ani, com. Stoeneşti-Floreşti, jud. Ilfov, decedat la 13 martie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Stan Bârlă, soldat, Reg. 61 Inf., 40 ani, agricultor, com. Vida Cartojani, jud. Vlaşca, decedat la 13 martie, la Infirmeria Reg. 61 din Polieni

± Stan Dumitru, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 4-a recruţi, 21 ani, agricultor, com. Cosoba, jud. Ilfov, decedat la 13 martie, la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Ştefan Grigore, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 4-a recruţi, 21 ani, agricultor, com. Fărtăţești, jud. Ilfov, necăsătorit, decedat la 13 martie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Stan Spiridon, caporal, Reg. 61 Inf., Comp. a 4-a recruţi, 39 ani, agricultor, com. Surdanu, jud. Dâmboviţa, decedat la 13 martie la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Vasile Gheorghe, caporal, Reg. 61 Inf., Comp. I-a recruţi, 40 ani, agricultor, com. Tătari, jud. Ilfov, decedat la 13 martie la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Vida Dumitru, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. I-a recruţi, 20 ani, necăsătorit, militar, com. Româneşti, jud. Ilfov, decedat la 13 martie la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Stoica Viocu, soldat, Batalionul de recruţi, Reg. 61, Comp. a 4-a, 21 ani, com. Sălceiţa, jud. Dâmboviţa, decedat la 14 martie la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Ştefan Ilie, soldat, Reg. 61 Inf. Comp. a 4-a, 21 ani, com. Conţeşti, jud. Dâmboviţa, decedat la 14 martie, la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Petre Dumitru, soldat, Reg. 61 Inf. Comp. I-ia recruţi, 21 ani, necăsătorit, com. Crevedia, jud. Ilfov, decedat la 14 martie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Dumitru Ion, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. I-ia recruţi, 21 ani, com. Cotuna, jud. Ilfov, decedat la 14 martie, la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Stoica Gheorghe, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 2-a recruţi, 20 ani, necăsătorit, com. Butimanu, jud. Ilfov, decedat la 15 martie, la Infirmeria Reg. 61, – Polieni

± Ion Voicu, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 2-a recruţi, 20 ani, necăsătorit, com. Tântova, jud. Ilfov, decedat la 15 martie, la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Gheorghe Radu, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 2-a recruţi, 20 ani, agricultor, com. Poenile, jud. Dâmboviţa, decedat la 15 martie la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Stoica Paraschiv, soldat, Reg. 61 Inf. Comp. a 2-a recruţi, 20 ani, militar, necăsătorit, com. Româneşti, jud. Dâmboviţa, decedat la 15 martie, la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Miloş Constantin, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 2-a recruţi, 21 ani, agricultor, com. Creţuleşti, jud. Ilfov, decedat la 16 martie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Dragomir Ion, soldat, Reg. 61 Inf. Compania I-ia, 20 ani, com. Jugureni, jud. Dâmboviţa, decedat la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Stoean Gheorghe, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 4-a recruţi, 20 ani, agricultor, com. Joiţa, jud. Ilfov, decedat la 17 martie, la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Stancu Neculai, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 4-a recruţi, 20 ani, com. Fărtăşeşti, jud. Ilfov, decedat la 17 martie, la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Mariea Marin, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 4-a recruţi, 21 ani, com. Stoeneşti, jud. Ilfov, decedat la 17 martie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Soare Păun Gheorghe, caporal, Reg. 61 Inf. recruţi, 30 ani, agricultor, com. Cojasca, jud. Dâmboviţa, decedat la 15 martie, la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Ghiţă Tudor, soldat, Reg. 61 Inf., 28 ani, agricultor, com. Butimanu, jud. Ilfov, decedat la 16 martie, la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Coman Niţă, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 2-a, recruţi, 20 ani, com. Slobozia-Moara, jud. Dâmboviţa, decedat la 17 martie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Petre Marin, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 4-a recruţi, 20 ani, necăsătorit, com. Cosoba, jud. Ilfov, decedat la 17 martie, la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Moraru Constantin, plutonier, Reg. 61 Inf., 25 ani, militar, com. Neculeşti, jud. Buzău, decedat la 17 martie la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Tudose Stan, caporal, Reg. 61 Inf., Comp. a 4-a, 28 ani, agricultor, com. Popeşti-Dragomireşti, jud. Ilfov, decedat la 18 martie, la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Pârvu Nedelcu, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 4-a recruţi, 21 ani, com. Braniştea, jud. Dâmboviţa, decedat la 18 martie, la Infimeria Reg. 61 – Polieni

± Dumitrescu Mihai, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 3-a recruţi , 21 ani, com. Cojasca, jud. Ilfov, decedat la 18 martie, la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Butnaru Gheorghe, caporal, Reg. 61, Inf., 20 ani, jud. Tutova, decedat la 19 martie, la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Vizitiu Gheorghe, caporal, Reg. 61 Inf., 30 ani, com. Poenele, jud. Ilfov, decedat la 19 martie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Raicu Păun, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 4-a recruţi, 20 ani, com. Serdaru, jud. Dâmboviţa, decedat la 19 martie, la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Zaharia Constantin, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 4-a recruţi, 20 ani, agricultor, com. Sălcuţa, jud. Dâmboviţa, decedat la 19 martie, la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Petrescu Dumitru, soldat, Reg. 61 Inf., 29 ani, com. Galaţi, jud. Covurlui, decedat la 19 martie, la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Munteanu Tudor, soldat, Reg. 61 Inf. Comp. a 3-a recruţi, 34 ani, de origine transilvănean, domiciliat în com. Băneasa-Herăstrău, jud. Ilfov, decedat la 19 martie, la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Oniaţă Dumitru, soldat, Reg. 61 Inf. Comp. a 2-a recruţi, 21 ani, com. Serdan, jud. Dâmboviţa, decedat la 20 martie la Infirmeria Reg. 61- Polieni

± Lazăr Constantin, soldat, Reg. 61 Inf. Comp. a 2-a recruţi, 20 ani, com. Fărtăşeşti, jud. Ilfov, decedat la 20 martie, la Infirmieria Reg. 61 – Polieni

± Dumitru Ion, soldat, Reg. 61 Inf., 37 ani, com. Popeşti-Dragomireşti, jud. Ilfov, mort la 20 martie, în Infirmieria Reg. 61 – Polieni

21-31 Martie
± Costache Ion, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 4-a recruţi, 20 ani, agricultor, com. Buturugeni, jud. Ilfov, decedat la 22 martie, la Imfirmeria Reg. 61 – Polieni

± Petre Ion, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 4-a recruţi, 20 ani, agricultor, com. Vizureşti, jud. Dâmboviţa, decedat la 21 martie, la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Florea Radu, soldat, Reg. 61 Inf. Comp. a 4-a, recruţi, 21 ani, agricultor, com. Fărtăşeşti, jud. Dâmboviţa, decedat la 22 martie la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Costache Simion, soldat, Reg. 61 Inf. Comp. a 3-a, 38 ani, Bucureşti, jud. Ilfov, decedat la 22 martie la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Dumitru Constantin, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 2-a, recruţi, 20 ani, com. Jugureni jud. Dâmboviţa, decedat la 23 martie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Bută Ion, sergent, Reg. 61 Inf. Comp. I-ia recruţi, 29 ani, agricultor, com. Petroşiţa, jud. Dâmboviţa, decedat la 22 martie la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Suman Gheorghe, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. I-ia recruţi, 20 ani, agricultor, com. Ţigăneşti, jud. Ilfov, necăsătorit, decedat la 22 martie, la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Tudose Ştefan, soldat, Reg. 61 Inf., 31 ani, agricultor, com. Ogrezeni, jud. Ilfov, decedat la 23 martie, la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Ioniţă Marin, soldat, Reg. 61 Inf., 30 ani, agricultor, com. Bucoveni, jud. Ilfov, decedat la 24 martie, la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Vameşu Dumitru, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 2-a recruţi, 20 ani, agricultor, com. Po(i)enile, jud. Dâmboviţa, decedat la 23 martie, la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Radu A. Gheorghe, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 2-a recruţi, 20 ani, agricultor, com. Joiţa, jud. Ilfov, decedat la 23 martie, la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Iancu Vasile, soldat, Reg. 61 Inf. Comp. I-ia recruţi, 20 ani, agricultor, com. Po(i)enile, jud. Dâmboviţa, decedat la 24 martie, la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Niţu Stoica, soldat, Reg. 61 Inf., 20 ani, agricultor, com. Conţeşti, jud. Dâmboviţa, decedat la 25 martie, la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Dragomir Gheorghe, soldat, Reg. 61 Inf., 39 ani, com. Pantelimon, jud. Ilfov, decedat la 26 martie, la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Crăciun Ion, soldat, Reg. 61 Inf., Comp, a 22-a recruţi, 20 ani, com. Cosoba, jud. Dâmboviţa, decedat la 28 martie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Chivu Constantin, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 4-a recruţi, 20 ani, com. Cotunul, jud. Dâmboviţa, decedat la 28 martie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Gheorghe Marin, soldat, Reg 61 inf., 37 ni, com Po(i)enele, jud. Dâmboviţa, decedat la 28 martie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Buturugă Radu, soldat, Reg. 61 Inf., 37 ani, com. Stoeneşti-Floreşti, Jud. Ilfov, decedat la 28 martie la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Sotir Marin, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 2-a recruţi, 20 ani, com. Jugureni, jud. Dâmboviţa, decedat la 29 martie, Infirmeria Polieni

± Bălănescu Vasile, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 2-a recruţi, 33 ani, decedat la 30 martie, Infirmeria Reg. 61- Polieni

± Gheorghe Tudor, caporal, Reg. 61 Inf., Comp. a 2-a recruţi, 39 ani, com. Slobozia-Clinceni, jud. Ilfov, decedat la 29 martie, la Infirmeria Reg. 61 – Polieni

± Coman Radu, soldat, 25 ani, com. Crovu, jud. Dâmboviţa, a decedat în Infirm. Detaşamentului de bolnavi, Polieni la 31 martie

± Dinu Ştefan, soldat, 38 ani, com. Boldana, jud. Dâmboviţa, a decedat la Infirmeria Detaşamentului de bolnavi – Polieni, la 31 martie

± Nicolae Radu, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. I-ia, 20 ani, com. Floreşti, jud. Ilfov, decedat la 30 martie la Infirmeria Reg. 61, Polieni.

1-10 Aprilie
± Nicolae Ion, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 4-a, 40 ani, com. Sălcuţa, jud. Dâmboviţa, dcedat la 1 aprilie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Mitroi Nastase, soldat, Reg. 61, Inf.,35 ani, com. Domneşti, jud. Ilfov, tatăl a patru copii, decedat la 3 aprilie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Gogjan Ion, soldat, Reg. 61 Inf., 23 ani, com. Şotânga, jud. Dâmboviţa, decedat la 3 aprilie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Marin Ion, soldat, Reg. 61 Inf., 20 ani, com. Poenari, jud. Ilfov, decedat la 2 aprilie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Vasile Gheorghe, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 2-a, 21 ani, com. Ghergani, jud. Dâmboviţa, decedat la 2 aprilie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Stan Stancu, soldat, Reg. 61 Inf., 30 ani, com. Mogoşani, jud. Dâmboviţa, decedat la 3 aprilie, la Infirmeria Reg. 61- Polieni

± Paraschiva Sava, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. I-ia recruţi, 20 ani, com. Ţigăneşti, jud. Ilfov, decedat la 4 aprilie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Codreanu Constantin, soldat, Reg. 61 Inf., 20 ani, com. Ţigăneşti, jud. Ilfov, decedat la 4 aprilie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Barbu Gheorghe, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 4-a, 21 ani, com. Poenari-Ulmi, jud. Dâmboviţa, decedat la 5 aprilie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Colhanschi Daniel, soldat, Reg. 61 Inf.,30 ani, nu se ştie locul naşterii. A decedat la 5 aprilie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Mandache Ion, sergent, Reg. 61 Inf., Comp. I-ia de recruţi, 29 ani, com. Ţigăneşti, jud. Ilfov, decedat la 8 aprilie la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Avram Radu, caporal, Reg. 61 Inf., Comp. a 4-a, 38 ani, com. Tâncăbeşti, jud. Ilfov, decedat la 7 aprilie la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Anca Gheorghe, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 4-a, 21 ani, com. Bolentinul din Deal, jud. Ilfov, decedat la 7 aprilie la Infirmieria Reg. 61, Polieni

± Ioniţă Pantazi, soldat, Reg. 61 Inf., 31 ani, com. Crovu, jud. Dâmboviţa, decedat la 8 apr., la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Ghiţă Dumitru, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 3-a recruţi 20 ani, com. Stoeneşti, jud. Ilfov, decedat la 7 apr., la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Mihai Ion, soldat, Reg. 61 Inf., 20 ani, com. Ogrezeni, jud. Ilfov, decedat , fiind bolnav de tifos exantematic, la 9 aprilie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Dănilă Radu, soldat, Reg. 61 Inf., 20 ani, com. Ogrejeni, jud. Ilfov, decedat la 8 aprilie, la Infirmeria Reg. 61 , Polieni

± Dan Niculae, soldat, Reg. 61 Inf., 20 ani, com. Poenile, jud. Dâmboviţa, decedat la 9 aprilie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Dumitru Gheorghe . soldat, Reg. 61 Inf., 20 ani, com. Sărdan, jud. Dâmboviţa, decedat la 8 aprilie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Tomovici Ştefan, soldat, Reg. 61 Inf., 34 ani, com. Colentina, jud. Ilfov, decedat la 9 aprilie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Voicu, Marin, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 3-a, 20 ani, com. Stoeneşti, jud. Ilfov, decedat la 9 aprilie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Marin Gheorghe, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 3-a, 20 ani, decedat la 9 aprilie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Păun Stancu, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 4-a recruţi, 21 ani, com. Cosolea, jud. Ilfov, decedat la 10 aprilie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Ioniţă Gheorghe, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 2-a, 38 ai, com. Ghergani, jud. Dâmboviţa, decedat la 11 aprilie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

11-20 Aprilie
± Stoica Neculae, soldat, Reg. 61 Inf., 30 ani, com. Stoeneşti-Floreşti, jud. Ilfov, decedat la 11 aprilie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Alexandru Dumitru, soldat, Reg. 61 Inf., 26 ani, com, Joiţa, jud. Ilfov, decedat la 12 aprilie, la Infirmieria Reg. 61, Polieni

± Dumitru Gheorghe, soldat, Reg. 61 Inf., 20 ani, com. Cojasca, jud. Dâmboviţa, decedat la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Gheorghe Marin, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 2-a recruţi, 20 ani, com. Tătari, jud. Dâmboviţa, decedat la 14 aprilie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Popescu Neculae, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. I-ia recruţi, 20 ani, com. Rucăr, jud. Dâmboviţa, decedat la 15 aprilie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Dumitrache G. Ion, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. I-ia recruţi, 20 ani, com. Costeşti, jud. Dâmboviţa, decedat la 15 aprilie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Barbu Nicolae, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. I-ia recruţi, 20 ani, com. Slobozia-Clinceni, jud. Ilfov, decedat la 15 aprilie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Marin Marin, soldat, Reg. 61 Inf., 34 ani, com. Popeşti-Dragomireşti, jud. Ilfov, decedat la 17 aprilie, la Infirmeria Detaşamentului de bolnavi – Polieni

± Anghel Gheorghe, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. I-ia recruţi, 20 ani, com. Tătăraşi, jud. Ilfov, decedat la 16 aprilie, la Infirmeria Comp. I-ia a Reg. 61 Inf., Polieni

± Drăguţ Manolache, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 4-a recruţi, 20 ani, com. Creţuleşti, jud. Ilfov, decedat la 15 aprilie, la Infirmeria Comp. a 4-a a Reg. 61 Inf., Polieni

± Stoica S. Nicolae, soldat, Reg. 61 Inf., 31 ani, com. Cojasca, jud. Dâmboviţa, decedat la 20 aprilie, la Infirmeria Detaşamentului de bolnavi, Polieni

± Florea Ion, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 4-a recruţi, 20 ani, com. Vizureşti, jud. Dâmboviţa, decedat la 20 aprilie, la Infirmeria Comp. a 4-a, Polieni

± Mandache Călin, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 4-a, 20 ani, com. Cotuna, jud. Dâmboviţa, decedat la 20 aprilie, la Infirmeria Comp. a 4-a recruţi, Polieni.

21-30 Aprilie
± Vasile Matei, soldat, Reg. 61 Inf., 39 ani, com. Lunguleţu, jud. Dâmboviţa, decedat la 22 aprilie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Gheorghe Marin, soldat, Reg. 61 Inf., 32 ani, com. Cosoba, jud. Ilfov, decedat la 22 aprilie, la Infirmeria Detaşamentului de bolnavi, Polieni

± Istrate Gheorghe, soldat, Reg. 61 Inf., 31 ani, com. Tăutova, jud. Ilfov, decedat la 22 aprilie, la Infirmeria Detaşamentului de bolnavi, Polieni

± Dinu Alexe, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 2-a recruţi, 20 ani, com. Vizureşti, jud. Prahova, decedat la 23 aprilie, la Infirmeria Comp. a 2-a Polieni

± Florea Ion, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 2-a recruţi, 20 ani, com. Poienile, jud. Dâmboviţa, necăsătorit, decedat la 24 aprilie, fiind bolnav de tifos exantematic, la Infirmeria Comp. a 2-a recruţi, Ulmi-Polieni

± Barbu Constantin, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 3-a recruţi, 20 ani, com. Ţigăneşti, jud. Ilfov, decedat la 25 aprilie, la Infirmeria Comp. a 3-a Polieni

± Sterie Marin, soldat, Reg. 61 Inf., Comp. a 3-a, 20 ani, com. Stoeneşti-Floreşti, jud. Ilfov, decedat la 25 aprilie, la Infirmeria Comp. a 3-a Polieni

± Georgescu Tănase, sergent, Reg. 61 Inf., 40 ani, com. Romanaţi, jud. Dâmboviţa, decedat la 29 aprilie, la Infirmeria Reg. 61, Polieni

± Constantin Nicolae, soldat, Reg. 61, 37 ani, com. Popeşti-Dragomireşti, jud. Ilfov, decedat la 30 aprilie, la Infirmieria Detaşamentului de bolnavi, Reg. 61 Inf., Polieni

1-5 Mai
± Costache I. Florea, soldat, Reg. 61 Inf., 31 ani, com. Răcari, jud. Dâmboviţa, decedat la 3 mai, la Infirmeria Detaşamentului de bolnavi a Reg. 61 Inf., Polieni

± Boşcu Iosif, soldat, Reg. 61 Inf., 20 ani, com. Pantelimon, jud. Ilfov, decedat la 5 mai la Infirmeria Batalionului de recruţi, Polieni

± Dragomir Andrei, soldat, Reg. 61 Inf., 20 ani, com. Sălcuţa, jud. Dâmboviţa, decedat la 5 mai, la Infirmeria Batalionului de recruți Polieni.

Bătălia de la Sârca a avut loc pe 16 iulie 1653, între armata domnitorului Moldovei, Vasile Lupu, și armata pretendentului la tron, marele logofăt Gheorghe Ștefan.

Pe 11 iulie 1653, armata pretendentului, Gheorghe Ștefan, întărită cu 1000 de cavaleri transilvăneni, conduși de János Boros, a trecut Siretul și s-a îndreptat spre Iași.

Domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, în fruntea unei oști de 4000 ostași a ocupat o puternică poziție defensivă pe râul Oii în apropiere de satul Sârca. János Boros a decis să-l ocolească pe domnitorul Vasile Lupu și a condus cavaleria sa în amonte pe râu. Vasile Lupu l-a urmǎrit, și aici s-a dat lupta.

Încercarea lui Lupu de a proteja trecerea râului Oii cu ajutorul cǎlǎreților sǎi nu a reușit. Cavaleria transilvăneană a atacat decisiv, iar cavaleria moldovenească și infanteria au fost forțate să se retragă. Rămășițele armatei domnitorului Vasile Lupu s-au retras în continuare până la Nistru. Vasile Lupu, după înfrângere, a plecat în Smila (Hetmanatul Căzăcesc), apoi la Constantinopole.

Bibliografie:
TomaszCiesielski, ”OdBatohu do Żwańca”, WydawnictwoInfort editions, ISBN 978-83-89943-23-1 2007
Valerii Smolii, Valentin Stepankov, „Bogdan Hmelnițki”, Alternativa, ISBN 966-7217-76-0, 2003
Călin Hentea, ”Brief Romanian Military History”, ISBN 0-8108-5820-7, The Scarecrow Press

După cum scriu cronicile și având în vedere și toponomia locului se poate presupune că Bătălia de la Sârca din anul 1653, dintre armata domnitorului Moldovei, Vasile Lupu, și armata pretendentului la tron, Gheorghe Ștefan, ar fi avut loc pe moșia Poleni, într-un loc numit în vechile hotarnice ,,Valea Boilor, loc cu heleștee și multe izvoare ”.

Mai presupunem că armata lui Gheorghe Ștefan, după un marș lung, venind din Transilvania și fiind în luna iulie, a trebuit să se regrupeze, să odihnească ostașii și caii, ca să se pregătească de luptă.

,,Valea Boilor ” – un loc cu fânețe, heleștee și multe izvoare – era situată în amonte de Sârca pe Moșia Poleni la sud-est de Râpa Mangului (astăzi la sud-est de satul Ulmi și la nord de satul Valea Oii). Mai presupunem că tot pe la Valea Boilor a trecut si nunta Domniței Ruxandra, mergând la Hetmanatul Căzăcesc.

RUXANDRA, CEA MAI FRUMOASĂ DOMNIȚĂ ROMÂNĂ

Fiica domnitorului moldovean Vasile Lupu a rămas în istorie drept cea mai frumoasă, dar şi cea mai nefericită dintre domniţele române. Vestită pentru frumuseţea ei, Ruxandra a fost curtată de un şir lung de peţitori. S-a măritat cu un prinţ cazac, după ce a acesta a atacat Moldova pentru a-l convinge pe Vasile Lupu să îi dea fiica de nevastă

„Toţi care au cunoscut-o pe Ruxandra au spus de ea că era pe atât de deşteaptă şi de cultivată, pe cât era de frumoasă. Domniţa Ruxandra era copilul cel mai drag, cel mai răsfăţat şi cel cu care se mândrea cel mai mult Vasile Lupu”, notează C. Gane în biografia Domniţei Ruxandra cuprinsă în volumul „Trecute vieţi de domne şi domniţe”.

Pe mâna turcilor la vârsta de 13 ani
Turcii, neîncrezători în domnul Moldovei, i-au cerut acestuia un zălog, drept garanţie că le va rămâne supus. Cum fiul cel mic, Ştefăniţă avea doar doi ani, iar restul fetelor se măritaseră, Ruxandra a fost singura garanţie pe care Vasile Lupu a putut să o trimită la Constantinopol. În 1645, Domniţa Ruxandra este trimisă drept garanţie la Constantinopol unde rămâne vreme de trei ani în grija lui Kiosem, o femeie cultivată despre care se spune că a avut o influenţă benefică asupra domniței.

Vestită pentru frumuseţe
Şiruri întregi de peţitori au bătut la porţile Moldovei, atraşi de vestita frumuseţe a Ruxandrei. A fost cerută în căsătorie de un conte polonez şi mai apoi de cazacul Dumitru Wisznowiecki, un om foarte bogat şi influent în Ucraina. Cel din urmă a bătut drumul până la curtea lui Vasile Lupu, ca om de rând, pentru a se convinge dacă Ruxandra este într-adevăr atât de frumoasă pe cât i se dusese vestea.

Moldova atacată de armata peţitorului
Ruxandra a fost cerută în căsătorie în 1650 de Bogdan Hmielniţki, hatmanul cazacilor, care o voia pe frumoasa doamnă din Moldova, soţie pentru fiul său Timuş. Vestea de peţit nu i-a picat deloc bine domnitorului Vasile Lupu, care încă îşi mai visa fiica nevastă de rege sau domnitor, nicidecum de cazac.

„Se ştie exasperarea bietului Vasile Lupu când primi solii hatmanului Bogdan cerându-i fata pentru fiul său. El care visase pentru ea regi şi împăraţi, să şi-o dea acum după un necioplit de cazac”, mai susţine C. Gane.

Vasile Lupu a respins cererea în căsătorie, invocând faptul că turcii nu ar permite căsătoria. Peţitorul nu a acceptat refuzul şi i-a trimis domnitorului Moldovei un răspuns prin care îl anunţa că fiul său Timuş va veni să-şi ridice nevasta, pe domniţa Ruxandra, cu „o sută de mii nuntași ”. Şi se ţinut de cuvânt.

În septembrie 1650, intrară întâi tătarii în Moldova şi, la scurt după aceea, veni şi armata Cazacilor. Curtea domnească, zăpăcită, se răzleţi. Doamna Ecaterina, Domniţa Ruxandra, fiul şi fraţii voievodului, fugiră de se închiseră în Cetatea Neamţului, iar Vasile Lupu, el însuşi, s-a mutat din Iaşi, în nişte poeni, în codrul Căpoteştilor”, mai susţine istoricul C. Gane.

Vasile Lupu s-a văzut nevoit să-i trimită peţitorului un răspuns favorabil la cererea în căsătorie. A încercat să caute sprijin la Curtea Otomană şi la polonezi, dar nu a găsit. În final, pe 26 august 1652, Timuş a plecat către Iaşi cu 3.000 de nuntaşi, un car de druşte şi 40 de care cu sare. În ciuda opoziţiei manifestate de domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, împotriva căsătoriei, se spune că Domniţa Ruxandra l-ar fi plăcut pe mire”. Nunta a avut loc pe 1 septembrie 1652, iar pe 6 septembrie Domniţa Ruxandra a părăsit curtea domnească părintească şi a plecat cu noul soţ în Ucraina.

Văduvă la un an de la nuntă
La un an de la nuntă, Timuş a fost ucis în luptă la Cetatea Sucevei, iar Ruxandra care tocmai născuse doi gemeni, a rămas văduvă. „Atâtea griji pentru creşterea ei, atâta zgucium înainte de nuntă pentru a-i da poate şase luni de fericire, alte şase luni de îndoială şi apoi, în floarea tinereţii, să o izbească deodată soarta atât de crudă, încât nu-i mai putea lăsa nici iluzia unei fericiri viitoare”, mai notează istoricul C. Gane.

Văduva Domniţa Ruxandra a rămas în grija soacrei şi a lui Iurie, fratele lui Timuş. Socrul i-a dăruit cetatea Râşcovului, pe malul Nistrului, unde Ruxandra a rămas singură pentru o perioadă lungă de timp. Se spune că mulţi peţitori au bătut la porţile cetăţii Râşcovului, însă domniţa nu a vrut să audă de căsătorie. Unul dintre cei care au cerut-o de nevastă a fost nepotul lui Mihai Viteazul, fiul lui Nicolae Pătraşcu şi al domniţei Ancuţa.

Prizonieră
Vasile Lupu a insistat ca fiica lui să revină în ţară, însă se spune că Ruxandra ar fi refuzat. Legenda spune că, în 1660, însuşi fratele ei, Ştefăniţă, care ajunsese domn al Moldovei între timp, a venit în Ucraina pentru a-şi convinge sora să revină în ţară.

În jurul vieţii Ruxandrei, rămasă văduvă, s-au creat o serie de legende. Se spune că domniţa n-ar fi rămas tocmai de bunăvoie în Ucraina şi că, de fapt, ar fi fost ţinută ostatică. „S-ar putea ca fata lui Vasile Lupă să fi rămas la Râscov nu de bună voie, ci silită ca prizonieră a cuiva şi, ca atare, fratele ei, Ştefăniţă, a venit la cererea ei s-o scape din închisoarea în care o ţinea un bărbat cu de-a sila”, comentează istoricul C. Gane.

Revenită în Moldova, Ruxandra s-a stabilit iniţial la moşia Deleni. Fugind din calea năvălitorilor cazaci, în anul 1686, s-a refugiat în cetatea Nemţului, unde şi-a găsit sfârşitul tragic. Cetatea a fost atacată şi jefuită de un grup de cazaci în 1687, iar Domniţa Ruxandra a fost decapitată.

Viața domniței Ruxandra și destinul ei tragic au constituit sursă de inspirație pentru mai mulți autori precum B.P. Hașdeu, care scris drama „Doamna Ruxandra”, Mihail Sadoveanu, cel care a creat romanul „Nunta domniței Ruxandra” sau Gheorghe Asachi, care a făcut-o personaj de nuvelă, în „Ruxandra doamna”.

V. Ciobanu