24 Ianuarie – Unirea Principatelor Române, pagină luminoasă din istoria noastră
Luni, 24 ianuarie 2022, Primăria Comunei Belcești, Asociația ”Ulmi-Poleni”, Biblioteca Publică Belcești, în parteneriat cu școlile din comună, au sărbătorit Ziua Unirii la Memorialul ”Ulmi-Poleni”.
Activitatea s-a desfășurat într-o atmosferă de încredere, profesionalism și căldură umană, în spațiul primitor al Asociației ”Ulmi-Poleni”.
Momentul festiv a început cu intonarea Imnului României, s-au depus coroane din partea primarului comunei, a Consiliului local, a școlilor din Liteni și Ulmi, dar și din partea Asociației ”Ulmi-Poleni”, s-a oficiat slujba de mulțumire pentru libertatea și unitatea neamului românesc, precum și pentru cei care au luptat pentru Unire, dar și pentru modernizarea țării, cinstindu-i pe: Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Elena Cuza și Catinca Vogoride.
La finalul slujbei, primarul comunei Belcești, ing. Dumitru Tanasă, a vorbit despre Înfătuirea Uniri și reformele lui Cuza, care se regăsesc în satul Ulmi-Belcești.
A doua parte a programului a început cu un cuvânt deschis de domnul Vasile Ciobanu care a prezentat Asociația Ulmi-Poleni, urmat de cuvântul domnului profesor de istorie Gheorghe Enache din Belcești, cuvântul domnului profesor de istorie Ioan Popa de la Colegiul Național din Iași, în care au ținut adevărate prelegeri despre Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești și al statului național România.
Manifestarea a continuat cu un program artistic prezentat de elevii de la Școala Primară din Ulmi, Școala Gimnazială Ruși, Clubul Copiilor- Cercul de pictură și Cercul de dansuri populare.
În cadrul manifestărilor dedicate zilei de 24 ianuarie 1859 au fost invitați speciali domnul prof. Mugurel Mogoș de la Școala Gimnazială Deleni, interpret poet amator Maria Pamfil din comuna Cotnari, dar și eleva Larisa Borșeri de la Școala Gimnazială Deleni.
*
Mulțumiri domnului primar și Consiliului local pentru sprijinul acordat de fiecare dată activităților noastre, contribuind la buna lor desfășurare, dar și tuturor celor care s-au implicat: domnului viceprimar, preotului satului, cadrelor didactice și tuturor participanților.
Țin să mulțumesc în mod special domnului Vasile Ciobanu, fiu al satului, care, deși plecat din localitate, este mereu prezent la evenimentele importante de peste an.
Dăruirea, bunăvoința și optimismul dumnealui duc la reușita întâlnirilor noastre.
La sfârșitul activității, participanții s-au prins în Hora Unirii. Frumoasele versuri ale lui Vasile Alecsandri puse pe muzică au fost interpretate în zi de mare sărbătoare de către eleva Larisa Borșeri, îndrumată de prof. Mugurel Mogoș și doamna Maria Pamfil.
Au participat locuitori ai satului, care au împărtășit o stare de bucurie, de dragoste față de țară și tradiții.
Sonorizarea a fost asigurată de domnul Ovidiu Boldan, iar fotografiile realizate de elevul Mircea Popa.
Bibliotecar, Corneliu Popescu
*
Mărturii
”Există momente în viață, când bucuria de a exista se combină cu o parte a sufletului, rezultând momente de amintire și introspecție în dimensiunea interiorului nostru.
Luni, 24 ianuarie, am avut onoarea și plăcerea de a fi invitată împreună cu un grup de prieteni, în frumoasa comună Belcești din jud. Iași, de către domnul bibliotecar și organizator Corneliu Popescu, pentru a elogia Ziua Unirii, important eveniment istoric al poporului român.
Am avut plăcerea de a recita poezii și a fi alături de personalități locale, cadre didactice și elevi aparținând școlilor din comună, unde s-au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor din satul Ulmi.
Cu plăcere, am urmărit și o interesantă lecție de istorie susținută de către domnul profesor Enache Gheorghe, apoi muzică interpretată de elevi și profesori, îmbinate cu recitare de poezii adecvate momentului.
Pentru mine, poezia prin dimensiunea sa magică, exprimă un important sens al comunicării, unde senzația de absolut și călătorie prin universul cuvintelor, converg înspre o punte de legătură ce poate face sinapsă cu o parte din istoria, năzuințele, dorința sau idealul unui întreg popor. De asemenea, către această lume a concretului și existenței, cuvintele se pot transfigura în diverse ipostaze ale trecutului, dezvăluind și o parte a sentimentelor poporului nostru.
Vă mulțumesc pentru frumoasele momente, asigurându-vă de stima și respectul meu pentru cele realizate de dumneavoastră, activități ce au ca scop dezvoltarea procesului de educație!
Cu drag,
Facilitator comunitar, interpret poezie și poet amator,
Maria Pamfil”