Amorezu

Cobora grăbit Hotarul, cu traista la șold, ținând mândru ciomagul de corn și cu pălăria șmecherește pe-o ureche, cu dorința-i nestăvilită, avântându-se spre… zări albastre…

Așa îl vedeam eu, copil fiind, pe moș Niculai Păiuș din satul vecin, trecut bine de 70 de ani, care venea la bunicu să-l ducă în pețit* la cuscra* Casandra, vecina noastră.

În urma lui, molcom, cu mâinile la spate și burta înainte, strânsă bine cu o curea militară, venea moș Sandu să-o colăcească* pe cuscra Casandra.

Cuscra, o femeie frumoasă, înaltă și subțire, cu ochii mari și gura ”cam spurcată”* (cum zicea bunica), era vadană de mulți ani și trăia singură într-o casă mare, mai la deal de bunicu.

O auzeam pe bunica bagicurind prin ogradă:

 – Iaca vine iar ,,amorezu’’, coboară pe Hotar, oare ce i-o mai trebuind, că abia îș târâie oghelele !?

– Lasă-l, nevastă, că-i sângur, are și el inimă, are și el dorință…

– O fi având el dorința mare, dar, oare …

Bunicu îl întâmpina la poartă, stăteau un pic de vorbă, ajungea și moș Sandu, apoi o luau încet la deal spre cuscra Casandra. Noi, copiii, încheind alaiul, ne strecuram pe după prispă și ne ițam* pe la ferestre.

Cuscra îi aștepta în prag bucuroasă, apoi musafirii se așezau pe laiță*, bunicu la mijloc, cuscra în fața lor pe un scăunel. O măsuță rotundă cu trei picioare, acoperită cu un ștergar de borangic, o ventuză drept pahar, strachina cu sâmburi de bostan copți, plăcinte ”Poale-n brâu”, iar ulciorul cu vin din traista lu moș Păiuș în mână la bunicu.

Primul pahar bunicu, să vadă dacă-i bun vinul, apoi moș Sandu, cuscra și moș Păiuș mai la urmă. Mai schimbau o vorbă, mai cinsteau un rând, mai povesteau cum că n-a plouat demult, că păpușoii-s mici… și încă un rând, dar numai ei, pețitorii, uitând de cuscra și de moș Păiuș. După ce s-au aghezmuit bine au trecut la lucruri serioase.

– Cuscră Casandra, începu bunicu, îl cunosc dimult pi omul ista, îi om gospodar, poate vă înțelegeți, că șî el îi sîngur ca șî dumneta, sîngurătatea-i boală grea.

– Daaa… îi boală grea…, continua moș Sandu, ….și cumătra-i gospodină, daaa…, măi Niculai, tu ci zâci, dacă vă veți înțelege, te muți tu la noi la Poleni?

– Daaa…, măi Niculai, repetă moș Sandu, … cu ,,sanatatea” … cum stai ? Cumătra-i ,,gospodină”…, îi cam aprigă …, dac-o fi , să …. pi unde-i scoate tu cămeșa ?

Moș Păiuș schimba fețe-fețe, uitându-se la cuscra cu sfială.
– Îi ,,gospodar”…, ,,gospodar” , …. îl apără bunicu. A fost cioban la vremea lui, …. îi cam stătut amu, daaa, .… încă-i verde.
– Daaa…, cumătre Sandu, …. dacă sî vor înțălegi …. Pi Casandra …. cum zâci? …. s-o videm noi întîi, ….. c-așa-i datina, …. șî pi urmă Niculai, …. dac-o fi. Cuscra Casandra, înroșindu-se, râzând, dându-și ochii peste cap….
-Nuuu…, daaa…, eu, nuuu….
Mai cinsteau, mai povesteau că, …. au cinstit până s-o golit ulciorul …, apoi bunicu :

– Noi să ne retragim cumătri, mai rămîn ei, mai au di pus la cale una, alta…
– Nuuu , eu nu las fata sângură, zice cu arțag moș Sandu… Lasă, lasă, Neculai, altădată, mai vino, să vă cunoașteți mai bine!

– Daaa …cumătra face prescuri* de n-o lași?, întreabă bunicu cu subînțăles.
– Hai, Niculai, hai, acuși se întunică și ai drum lung p-în în sat la tine.

Cum plecau, intram repede la cuscra :
– Mătuș Casandră, iaca ț-am adus un cofăel cu apă proaspătă de la cismea, …uitându-mă cu jind la plăcinte.
Cuscra, bucuroasă, se ,,răcorea” * bine, bînd cu nesaț din cofăel, întinzându-mi o plăcintă, o plăcintă grozavă cum numai ea știa s-o facă.

*

Sâmbăta, spre seară, îmi făceam drum pe la poarta ei și dacă mirosea a plăcinte pregăteam răpijor cofăelul la îndemână, știam că a doua zi vine moș Păiuș.

În acea vară a mai venit de câteva ori, apoi a venit iarna.

Îl vedeam pe moș Păiuș, șontâc, șontâc, urca încet Hotarul, sprijinindu-se pe ciomagul lui de corn, se oprea uitându-se oftând înapoi, apoi pornea mai răpejor, mergând spre casa lui din satul vecin.

Cum a venit primăvara cuscra Casandra stătea duminica pe prispă și se uita pierdută spre Hotar…. poate…, poate…

Mai târziu am auzit că moș Păiuș a trecut la cele sfinte….

 

  *

Povestirea de față se bazează pe fapte și personaje reale din satul Ulmi-Poleni din perioada anilor 1950-1960.

Autor: V. Ciobanu

––––––––––––––––––––––––––––––––––

*AMOREZ = îndrăgostit, ibovnic
*cuscră = grad de rudenie

*a colăci = a recomanda pe cineva pentru căsătorie

*a avea gura spurcată = a spune glume nesărate

*a iți = a se uita la ceva pe furiș

*laiță = bancă din scânduri (fără spătar), așezată în lungul pereților în casele tradiționale

*sănătatea = aici, bărbăția
*aprigă = iute, focoasă

*a scoate cămeșa = a ieși din încurcătură

*,,îi gospodar” = aici, vigoare bărbătească, viril

*a fi cioban = cu referire la vigoare bărbătească

*datină = obicei, tradiție

*a da ochii peste cap = excitare, poftă

*a face prescuri = femeie curată trupește, de preferință bătrână, văduvă, este cea care face prescuri pentru biserică

*prescură = pâine mică sub formă de cruce, făcută din aluat dospit, din care se taie bucățele mici (nafură) ce se dau la biserică după împărtășanie

*,, a răcori” = a se potoli, a se calma.