Școala veche a fost construită în anul 1924, din furci de stejar si vălătuci, era acoperită cu draniță și a dăinuit până pe la 1970.
Prin anii 1960 eram elev in clasele primare și-mi aduc aminte că școala avea două săli de clasă, cancelaria și locuința directorului. Intrarea elevilor era printr-un paravan în stânga, prin spate.
O sală de clasă mai mare avea trei rânduri de bănci, iar banca din mijloc, din fundul clasei era numită ,,BANCA BOILOR”, rezervată celor slabi la învățătură ori care nu-și făceau lecțiile. Bineînțeles că am stat și eu, dar abonații erau vecinii mei, cei trei crai de la răsărit, căci locuiau în partea de răsărit a satului: Costică (”Talai”), Neculai (”Turcu”) și Costică (”Zurea”), după porecle.
Cum era școala pe la 1960? O mare bucurie să mergem la școală, o mare onoare să purtăm cravata roșie de pioner (atunci erau cinci-șase pioneri într-o clasă și atât), inspectorul deschidea ușa fără a fi anunțat și se așeza într-o bancă asistând la ore, directorul mergea seara pe la copii acasă să vadă cum își pregăteau lecțiile, iar câteodată mai întârzia cu bunicu la un pahar… de vorbă (avea și o poreclă, mai știe cineva?).
Directorul Moisa, foarte respectat de săteni, locuia în incinta școlii împreună cu soția și cele trei fete, care erau deja la școli la oraș. Oare ce salariu avea pe atunci de reușea să întrețină familia la un nivel decent?
Bunicii mei nu știau carte, seara, la lumina lămpii stăteam pe scăunel cu cartea pe laiță cu bunicul de o parte și bunica de alta, le citeam din abecedar urmărind cu degetul rândul, uitându-mă la poze:
– Noi pe cartea noastră vedem un cal sur și un mânz roșu, noi pe cartea noastră vedem o vacă bălțată…
– Mariță, zicea bunicu, să știi că băietul nostru o să învețe carte, uite ce bine citește. Și așa m-o prins vecina Saveta, cum mă uitam la poze și ziceam că citesc.
Balanijul… într-o tigaie mare, spoită la țigani, bunica punea o lingură cu untură, o înferbânta bine la foc domol, apoi pe fundul tigăii câteva felii din mămăliga rămasă de cu seară, o prăjea bine până se rumenea pe o parte și pe cealaltă, presura deasupra brânză iute de oaie, mai turna și două ouă zbătute… și gata balanijul. Mâncam cu lingura de lemn direct din tigaie, mâncam cu atâta poftă, încât și azi, după atâția ani, tânjesc după balanijul de altadată.
Dimineața, înainte de a pleca la școală mâncam ceva, ori balanij, ori o strachinuță de chișleag, ori o ulcică de lapte acru cu mămăligă de cu seara, iar când ne grăbeam, bunica ne dădea ,,pachet”, adică într-o batistuță înfășura două felii de mămăligă coaptă pe plită, pe care bunicu le freca, pentru gust, cu un cățel, doi, de usturoi. Pe atunci copii nu prea luau ,,pachet“ la școală, eu, în recreația mare desfăceam cu fală pe bancă ,,pachetul“ și mâncam de zor nevoie mare. Mă uitam cu jind la Ileana lui Bichir, care avea câteodată ,,pachet “ două felii mari de pâine neagră de la oraș, unse cu marmeladă și le împărțea cu colega de bancă (deh…. Bichir era CFR-ist).
Pâinea în casă se făcea la ocazii deosebite (nunți, cumătrii), cozonacul de Paște, colaci de Anul Nou, dar în fiecare sâmbătă bunica făcea turte coapte pe plită și mai ales minciunele, steluțele prăjite în untură, presărate cu zahăr tos și ținute într-o covatică, acoperite cu un ștergar pentru a se muia… erau un deliciu.
Se mai cocea în cuptor mălai sau alivancă, mai ales atunci când era un praznic ori o adunare, în rest … mămăliga era la putere.
Ca îmbrăcăminte aveam pantaloni de siac bufați, cu pachește, rubască de monton în pătrățele, căciulă brumărie, de încălțat ,,botini” – un fel de bocanci din piele cu blachiuri la vârfuri și călcâie rămași de la bădia Mitică, pe care bunicu îi ungea din când în când cu untură de gâscă, bocanci pe care îi purtam numai la biserică (nu prea mergeam), o sărbătoare, la hram la bunica la Liteni, la serbare la școală. În rest, opinci din piele de porc cu părul în exterior și mai ales cele de gumă cu care, iarna, mergeam la vale și le foloseam drept schiuri. Necazul mare la ele era că atunci când intram în clasă trebuia să le curăț de glod, aveam o custură de lemn, o cârpă…. Stătea Veta (femeia cu întreținerea școlii) cu mătura la inspecție… de multe ori întârziam la clasă și direct în ,,BANCA BOILOR”.
…amintiri, … amintiri…
V. Ciobanu