(Scurt istoric)
Mediul geografic şi raporturile sale cu elementul uman
Ulmii s-au format, ca sat străvechi, pe la sfârşitul milenuiului I al erei creştine, şi a evoluat, din epoca medievală până în zilele noastre, pe cursul mijlociu al râului Bahlui, în partea de sud-vest a Câmpiei Moldovei.
În zilele noastre, vatra de sat este situată pe versantul drept al râului Bahlui, într-un areal afectat de alunecări de teren, ravinări şi eroziune areolară; moşia sa, însă, ocupă linia uşor vălurată a platoului din partea de sud şi est a satului, dominat de movila Trei Pietre (191,8 m) şi movila Ulmi (190, 04 m), întinzându-se, în vechime, din albia pârâului Valea Oii până în hotarul satelor Giuleşti şi Iezereni (azi, satele Hodora şi Coasta Măgurii). De altfel, în decursul timpului, vatra de sat nu a fost stabilă, fiind abandonată, uneori, ca urmare a marilor epidemii, dar şi a „roirii” unor familii din satul matcă, din care a rezultat, după cât se pare, vechiul sat Polenii, azi doar un cătun al Ulmilor.
Satul Ulmi , iarna lui 2019, cu râpa Mangului la mijloc , în stânga avem vechiul sat Poleni
Cu secole în urmă, mediul geografic al regiunii era cu totul diferit, având trăsături caracteristice silvostepei. Însăşi denumirea satului: ”Ulmi” este pusă pe seama pădurii de ulmi care acoperea cândva această parte a Câmpiei Moldovei, aspect ce se regăseşte în numele altui sat vechi din vecinătatea sa, menţionat în documentele medievale sub denumirea: ”Plopi”, azi dispărut.
Odată cu dezvoltarea agriculturii, începând cu secolul al XIX-lea, covorul vegetal al regiunii s-a schimbat, pădurile şi desişurile de arbuşti fiind defrişate.
Regiunea nu era nicidecum izolată, ci dimpotrivă, era străbătută de marele drum comercial care lega porturile de la Dunărea de Jos şi Marea Neagră de Regatul Poloniei, şi străbătea moşiile satelor Plopi şi Belceşti, urmându-şi cursul prin Botoşani până la Hotin, din care se desprindea o ramificaţie spre podgoria Cotnari şi curtea domnească de la Hârlău, iar prin Ulmi trecea şleahul Belceşti-Târgul Frumos.
În acest cadru natural generos, în care rodnicia câmpiei era compensată de resursele de hrană şi adăpostul pe care îl oferea pădurea, au evoluat, comunităţile omeneşti din sate Ulmi şi Polieni, cu moşii întinse, având ca ocupaţii de bază cultivarea plantelor şi creşterea animalelor, iar, în subsidiar, meşteşugurile casnice: prelucrarea textilelor şi a lemnului, cojocăritul ş. a.
Satul Ulmi, octombrie 2017
Străvechi locuiri înainte de menţionarea documentară a satelor
Descoperirile arheologice de suprafaţă din teritoriul comunei Belceşti, care constau în: locuinţe, necropole, depozite de obiecte de bronz, arme, unelte, obiecte de podoabă, monede etc., pun în evidenţă un număr mare de aşezări omeneşti, care datează din epoca veche a pietrei şi până în Evul Mediu.
Începuturile vieţii şi activităţii umane în acest spaţiu sunt deocamdată greu de întrezărit. Primele dovezi certe de viaţă şi activitate omenească descoperite la Belceşti aparţin paleoliticului superior (aprox. 35 000-12 000 a. Chr.) şi constau în unelte de silex provenite din aşezările: La Livadă, La Mădârjeşti şi Dealul Hucului-La Sondă.
Din aşezarea de ”La Odaie”, situată pe dealul dintre pârâul Şarja şi râul Bahlui, provin unelte de silex şi fragmente de ceramică atribuite culturii PreCucuteni, din neoliticul mijlociu, fiind suprapusă de alte două locuiri: prima fiind specifică eneoliticului, reprezentat de cultura Cucuteni, iar cea de a doua aparţine culturii Noua, care datează din perioada târzie a epocii bronzului. Deşi uneltele de piatră din această aşezare sunt numeroase, având în vedere că ele provin numai din descoperiri de suprafaţă, în stadiul actual al cercetărilor este greu de diferenţiat căreia din cele trei etape de locuire îi corespund; singurul element distinctiv îl constituie ceramica.
V. Chirica, M. Tanasachi, ”Repertoriul arheologic al judeţului Iaşi”, I, 1984, p. 50; M. Peterscu Dîmboviţa, ”Aşezări din Moldova. De la paleolitic până în secolul al XVIII-lea”, 1970, pp. 27-29;
V. Chirica, Gh. Enache, ”Noi descoperiri paleolitice şi epipaleolitice în Podişul Moldovei”, În ”Acta Moldoviae Meridionalis”, Vaslui, V-VI, 1983-1984, pp. 15-25.
Cu totul remarcabilă este descoperirea în această aşezare a unui mormânt de înhumaţie (Fig. *), în care au fost depuse vase de lut sparte ritual, specifice culturii Cucuteni, un corn de cerb şi oase de animale provenite de la ofrandele de carne, precum şi fragmente din oasele unei mâini şi a unui craniu de copil, care ar putea fi puse pe seama unor sacrificii umane, ceea ce presupune practicarea unor ritualuri magico-religioase menite să asigure o mai mare fertilitate a solului . De asemenea, în incinta unei podine de locuinţă a fost descoperit un fragment de strachină-castron, pictat în culorile galben, roşu şi negru, prevăzută cu o elegantă protomă (toartă – n. ns.) reprezentând un cap de taur (Fig. *) . De altfel – aşa cum bine se ştie – elementul de referinţă al culturii Cucuteni este ceramica, remarcabilă prin calitatea vaselor, arse în cuptoare cu reverberaţie, plastica modelării în lut şi pictura mono, -bi şi tricromă, care atinge cele mai desăvârşite forme de expresie, nefiind egalate de niciuna din culturile neo-eneolitice din spaţiul european. Descoperirea a numeroase obiecte de piatră sau de os precum: lame, gratoare, vârfuri de lance şi de săgeată, topoare de piatră perforate şi neperforate, greutăţi din lut ars pentru tors (fusaiole), pentru războiul de ţesut vertical sau pentru plasa de pescuit, prezenţa paielor tocate şi a plevei în podinile locuinţelor ş. a., pun în evidenţă îndeletnicirile comunităţilor omeneşti din acest răstimp, care erau: cultivarea primitivă a plantelor, creşterea animalelor, vânatul, pescuitul, olăritul şi meşteşugurile casnice.
,,La Curte ” , insula din imagine
Cea mai importantă descoperire arheologică din teritoriul satului Ulmi o reprezintă depozitul de obiecte de bronz scos la lumină cu totul întâmplător, în anul 1957, în aşezarea situată Pe Curte . Depozitul este compus din: o seceră în forma literei S; un celt cu gaură circulară, fără toartă; un cuţit în formă arcuită; două dălţi din bară de bronz, cu secţiunea dreptunghiulară sau poligonală; un pumnal cu lamă scurtă, subţire, cu mâner îngust şi îngroşat; două pandantive cvasitriunghiulare, cu capătul inelat, cruciform; o brăţară de bronz cu secţiune plan-convexă, cu capetele deschise; un buton în formă de calotă; trei verigi circulare; nouă mărgele spiralice din sârmă de bronz şi nouăsprezece mărgele sferice, aplatizate, din pastă sticloasă (Pl. *).
Singurele obiecte care particularizează depozitul de la Ulmi-Liteni sunt cele două pandantive cvasitriunghiulare cu capătul inelat cruciform, nemaifiind întâlnite, până în momentul descoperirii acestui depozit, în aşezările epocii bronzului din România sau din Europa, fapt ce a impus numele satului Ulmi-Liteni, în literatura de specialitate, ca aşezare eponimă.
Satul Ulmi, în 2019, cu râpa Mangului la mijloc, în stânga avem vechiul sat Poleni
Uneltele şi armele provenite din depozitul de obiecte de bronz descoperit în aşezarea ”Pe Curte” pun în evidenţă faptul că, pe lângă menţionatele ocupaţii din epoca nouă a pietrei, cel important aspect care dă relevanţă întregii epoci, este înaltul nivel de profesionalizare a meşterilor timpului pus pe seama metalurgiei bronzului. Toate operaţiunile care vizează tehnologia metalurgiei bronzului, începând de la extragerea şi reducerea minereurilor, respectarea proporţiilor ideale, de 90% cupru şi 10% cositor (sau substitute ale acestuia: arseniu, plumb sau antimoniu), topirea metalelor la o temperatură de până la 900º C, realizarea valvelor (tiparelor) şi turnarea aliajului în forme, presupun nu numai îndemânare şi experienţă, ci şi înalte cunoştinţe tehnologice.
În teritoriul istoric al satului Ulmi a fost descoperită o mare aşezare din secolele al II-lea-al III-lea p. Chr., ce aparţine culturii Sântana de Mureş, situată în punctul” La Coşore”, la vest de satul Tansa, în incinta căreia a fost descoperită o monedă romană din timpul împăratului Antoninus Pius (138-161) (Faustina I).
O altă aşezare din aceeaşi perioadă, suprapusă peste locuiri mai vechi din epoca bronzului, a fost descoperită în punctul În Temnic, situat în teritoriul actual al satului Liteni. Menţionăm că, pe lângă numeroasele obiecte produse în plan local, în cele două aşezări au fost descoerite fragmente de ceramică romană, în special torţi şi gâturi de amfore şi monede romane. Prezenţa obiectelor de factură romană în aceste aşezări, trebuie pusă pe seama legăturilor economice şi culturale cu lumea romană, care au contribuit la extinderea procesului de romanizare în spaţiul est-carpatic.
În mileniul I al erei creştine, în condiţiile desfăşurării marilor migraţii, comunităţile omeneşti au abandonat treptat valea râului Bahlui, retrăgându-se în locuri mult mai sigure, în bazinul hidrografic al Jijioarei. Începând din secolele al IX-lea-al X-lea, valea râului Bahlui a fost repopulată în aşezările situate în punctele: La Sondă şi La Sărături, pe seama cărora este pusă întemeierea satelor Belceşti, Ulmi şi Plopi.
Gh. Enache, Belceşti, ”Studiu monografic”, I, 2007, p. 91.
Ibidem
Marilena Florescu, ”Depozitul de obiecte de bronz de la Ulmi-Liteni” (r. Hârlău, reg. Iaşi), în „Arheologia Moldovei”, I, 1961, pp 77-78
Raporturile dintre sate, domnie şi mănăstiri
După întemeierea Ţării Moldovei, aceste sate au intrat sub autoritatea domniei, căreia îi plăteau dări. Potrivit cutumelor vremii, moşia era stăpânită de săteni în devălmăşie, ceea ce presupunea responsabilitatea comună a întregii obşti în plan juridic şi la plata dărilor. În cazul în care un sătean fugea de pe moşie pentru a scăpa de plata dărilor sau era în imposibilitatea de a le plăti, obligaţia sa fiscală era preluată de ceilalţi săteni. Menţionatul document, din 2 august 1597, este relevant prin detaliile referitoare la dania prin care Ieremia Movilă voievod înzestra mănăstirea Balica din Iaşi, căreia îi întărea satul „Ulmii cu iaz şi cu mori pe Bahlui şi venitul de la muncă, de la ilişu, de la sugiu, de la oaste, şi cu două sute de orţi din gorştină, venitul domniei mele, şi cu una a cincea din decima ce se cuvine domniei mele şi cu cincizeci porci din gorştinaa venitului domniei mele pe fiece anul” .
Observăm însă că, în afara venitului de la muncă, de la iliş (darea în grâu n. ns.), de la sulgiu (darea în vite n. ns.) goştina este menţionată de două ori, desigur avându-se în vedere, în primul caz, venitul de la oi, iar în al doilea, pe cel de la porci, pe când decima era, probabil, zeciuiala din stupi, care a fost dăruită mănăstirii doar în proporţie de 1/5 din venitul ce se cuvenea domniei. Acestora li se adăuga venitul „de la oaste”, care iniţial consta în obligaţia sătenilor apţi de a participa la oaste, în caz de război, dar la 2 august 1597, era perceput, ca şi celelalte dări, în bani, pentru că la acea vreme oastea ţării era formată din lefegii. Prin urmare, acesta era „venitul” cedat de domn mănăstirii Balica, însă actul nu precizează celelalte obligaţii pe care sătenii din Ulmi le avea faţă de domnie, căreia, desigur, îi datora birul, urmat, probabil, de alte dări cuprinse în evidenţele Vistieriei, dar necuprinse în acest act de scutire ce era destinat menţionatei mănăstiri.
Câteva documente din secolul al XVII-lea menţionează că, în satul Ulmi erau 20 de unităţi fiscale, cunoscute îndeobşte sub numele de ”liuzi” (cuvânt slavon, care se traduce: oameni), care datorau anual mănăstirii 200 de orţi pentru 200 de oi, desetina (a zecea parte – n. ns.) de 50 de stupi şi gorştina de 50 de porci.
Idem, Mănăstirea Râşca, I/34
Corneliu Istrati, ”Condica Vistieriei Moldovei din anul 1816”, în Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie “A. D. Xenopol”, Supliment I, Iaşi, 1979, p. 100
Ibidem; Arhivele Naţionale Iaşi, Manuscrise, ms. 57
Arhivele Naţionale Iaşi, Vistieria Moldovei, d. 95/1831, f. 251 v.-252 r.; ”Catagrafia fiscală a Moldovei din anul 1831”, Iaşi, 2009, p. 171, volum editat de Corneliu Istrati
B. Petriceicu Hasdeu, op. cit., p. 75
La o dată care nu ne este cunoscută, domnia a dăriut mănăstirea Balica din Iaşi, cu venitul din toate satele sale, mănăstirii de la Muntele Sinai, care, timp de peste trei secole, a beneficiat, între altele, şi de dările strânse de egumeni de la sătenii din Ulmi. Între timp, mănăstirea Balica a intrat în ruină datorită relei administrări şi a vicisitudinilor vremii, însă a fost reconstruită de Grigore Ghica voievod (1726-1733), fiind cunoscută până astăzi sub numele de ”Mănăstirea Frumoasa”.
Mănăstirea Frumoasa în 1854
În timpul domniei lui Dimitrie Cantemir, sătenii din Ulmi s-au răzvrătit, refuzând să plătească dările faţă de Vistieria statului şi mănăstire. În urma jalbei făcute de către egumen, domnul poruncea sătenilor să asculte de egumen la toate treburile mănăstirii:
„şi la secira, şi la coasă. şi la alteli, la tot să daţi agiutor precum aţi dat şi păn-acmu şi să daţi a dzece şi din pâine, şi din fân, şi din grădini, şi vinitul din stupi şi din mascuri, şi din oi să vă ia egumănul după obiceiul ve, iar cari n-ar asculta, datu-i-am voia să vă certe. Iar carii s-ari pune înpotrivă, să ştie bine că-i vom aduce cu ciubote (cu oameni domneşti – n. ns.) şi în butuci (legaţi în butuci – n. ns.) şi vor fi de mar pedeapsă. Într-alt chip n-a hi. Şi cifertul (= sfertul, adică ¼ din darea anuală – n. ns.) vostru ce-au plătit egumănul la visterie pentru voi, numai să plătiţi rămăşiţa cin hi rămas ca să-şi dea banii la mâna dumisali egumănului şi nim să nu ste înpotriva cărţii noastre”
Satele Ulmi şi Polieni în epoca modernă
Idealurile de înnoire a societăţii româneşti promovate de generaţia de la anul 1848 au început să se materializeze prin marile reforme înfăptuite în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Între acestea, secularizarea averilor mănăstireşti din anul 1863 a avut ca efect schimbarea statutului juridic al satelor aflate în discuţie, moşiile lor trecând din stăpânirea menţionatelor mănăstiri, în proprietatea statului.
În anul următor, în condiţiile unei acerbe lupte politice, domnul a promulgat, la 14/26 august 1864, proiectul legii rurale, propus de guvernul Mihail Kogălniceanu, prin care locuitorii satelor au devenit proprietari de pământ. Potrivit legii, sătenii fruntaşi, a căror obligaţii de clacă au fost îndeplinite cu 4 boi, primeau câte cinci fălci de pământ, mijlocaşii, cu 2 boi, primeau patru fălci, iar suprafaţa atribuită pălmaşilor, care au făcut clacă doar cu braţele, era de două fălci. Văduvele fără copii, nevolnicii şi slugile moşiei, care nu au făcut clacă, au devenit proprietari doar pe locurile de casă şi grădină, de 10 prăjini fălceşti.
Prima etapă a lucrărilor pentru punerea în aplicare a legii rurale pe moşia Ulmi s-a încheiat la 20 mai 1865, când s-a întocmit tabelul pentru sătenii care urmau să fie împroprietăriţi. Din acest document reiese că în satul Ulmi nu era nici un sătan fruntaş, ci doar 25 mijlocaşi şi 10 pălmaşi, care au fost împroprietăriţi cu 100 şi, respectiv, 25 fălci, iar 11 săteni nu au făcut clacă. Toţi cei 46 locuitori ai satului Ulmi, chiar dacă au făcut clacă sau nu, au primit câte 12 ½ prăjini (în total, 7 fălci şi 15 prăjini), destinate pentru locurile de casă, grădini, drumuri, piaţă publică şi cimitir. În conformitate cu art. 14 al legii rurale, preotului satului Ulmi şi al cătunului Polieni i s-a atribuit 8 fălci şi 40 prăjini, ca loc de hrană .
Tinerii din sat care nu au făcut clacă sau se aflau „sub steaguri”, în oastea ţării, cunoscuţi îndeobşte sub denumirea de ”însurăţei”, au fost împroprietăriţi, potrivit art. 5 şi 6 ale aceleiaşi legi, după anul 1879, cu câte 5 hectare de pământ.
Nu avem informaţii în legătură cu punerea în aplicare a legii rurale de la 1864 în satul Polieni, ci doar modul în care au fost puşi în posesie cei 5 însurăţei, prin actul de împropietărire de la 20 decembrie 1878, pe o suprafaţă de 17 fălci şi 17 prăjini, în perimetrul cuprins între fântâna lui Alexandru Apetrei spre nord, alături de brazda de est a locuitorilor împroprietăriţi la 1865, până la gârla din marginea şesului, pe o lăţime de 28 prăjini, de acolo spre sud, prin Dealul Bosia, cu aceeaşi lăţime până la hotarul delimitat la 18 decembrie 1878, iar spre apus, până la punctul de plecare. Delimitarea era provizorie până când inginerul hotarnic desemnat de Administraţia Domeniilor Statului întocmea actul şi planul de delimitare precum şi parcelarea loturilor ce reveneau titularilor.
”Catalogul documentelor moldoveneşti”, III, p. 82, nr. 797
Idem, p. 210, nr. 935
Idem, Supliment I, pp. 282-283, nr. 935
”Documente privind relaţiile agrare”, XVII, vol. II, pp. 126-127
Colecţia Gh. Nica, Belceşti, Reforma agrară de la 1864.
Lipsa de pământ resimţită acut în întreaga ţară a determinat guvernul liberal, în anul 1879, să extindă împroprietăririle însurăţeilor pe moşiile statului, astfel că pe moşia Ulmi s-a înfiinţat actualul sat Liteni, denumit iniţial ”Ulmii Noi”, apoi ”Ulmi-Liteni”, cu 95 capi de familie veniţi din comuna Liteni, judeţul Suceava, iar pe moşia Polieni au primit loturi de pământ alţi 26 locuitori din comuna Siliştea, plasa Şomuz, judeţul Suceava, dar locuinţele lor au fost făcute în vatra satului învecinat, Gugea ( satul Mândrești, actual Valea Oilor).
Ulterior, prin legea pentru înstrăinarea bunurilor statului de la 6 aprilie 1889, au fost împroprietăriţi pe moşia Ulmi colonişti veniţi din satele Tansa, Coşăşti, Suhuleţ şi Lipova, judeţul Vaslui, întemeind actualul sat Tansa.
Programul de reforme iniţiat de guvernul Mihail Kogălniceanu a avut în vedere, între altele, modernizarea instituţiilor satului.
Prin promulgarea legii comunale, din anul 1864, se organizau comunele rurale, prin reunirea mai multor sate, cu o populaţie de peste 100 familii, care să aibă capacitatea de a asigura bugetul local. Potrivit legii, reprezentantul puterii executive în plan local era primarul, secundat de un ajutor de primar, iar instituţia desemnată cu atribuţiuni deliberative era Consiliul comunal.
Deşi satele Polieni şi Ulmi aveau un număr redus de locuitori, acestea au format împreună comuna Polieni.
Primul primar al comunei Polieni a fost Ion Munteanu, care avea ca ajutor de primar pe Toader Josanu, iar membrii Consilului comunal erau: Ion Grigoraş, Damian Rusu şi Anton Rusu.
Această structură teritorial-administrativă nu s-a dovedit a fi viabilă, astfel că, începând din anul 1870, satele Polieni şi Ulmi au fost inculse în comuna Belceşti.
Între reformele promovate de guvernul Mihail Kogălniceanu, care avea menirea să ridice nivelul cultural al locuitorilor, amintim ”Legea instrucţiunii publice”, prin care învăţământul primar, de patru ani, organizat de stat, devenea gratuit şi obligatoriu.
Prima şcoală a apărut în satul Polieni cu un an înainte de promulgarea legii, în anul 1863, având ca învăţător pe Vasile Mardare, iar, începând din anul 1864, titular pe postul de învăţător era Dumitru Vânătoru.
Evident, statul nu a reuşit să evite dificultăţile inerente fiecărui începul, neavând pregătite mijloacele materiale şi umane necesare, astfel că lipsa localurilor de şcoală, a manualelor şcolare a mijloacelor de învăţământ ş. a. şi-au pus amprenta asupra calităţii actului învăţării.
Starea de sănătate a populaţiei era condiţionată, cu precădere, de: alimentaţie, regimul de muncă, igienă, condiţii de locuit şi gradul de instrucţie, pentru că de asistenţă medicală organizată de stat nu se poate vorbi decât după anul 1870, când au apărut primele legi sanitare. Dincolo de situaţiile-limită, cauzate de marile epidemii de ciumă sau de holeră, în faţa cărora oamenii nu aveau apărare, vigoarea populaţiei depindea, în mare măsură, de selecţia naturală.
Deşi obiceiul de a trata diferite afecţiuni prin leacuri şi descântece s-a păstrat până în contemporaneitate, începând din ultimul pătrar al secolului al XIX-lea se poate vorbi de apariţia personalului specializat; în bugetul comunei Belceşti, din anul 1880, fiind prevăzută suma de 730 lei pentru salariul moaşei comunale. Din acelaşi an datează procesele verbale însoţite de tabelele nominale cu bolnavii „curarisiţi” de medicul de la plasa Bahlui (cu reşedinţa în Podul Iloaei). Având în vedere nivelul ştiinţei şi al practicii medicale din acele vremuri, este de la sine înţeles că nu se putea vorbi de vindecarea unor afecţiuni cronice de care sufereau o mare parte din locuitorii satelor, dar autorităţile din instiuţiile de resort făceau eforturi pentru eradicarea unor maladii, care într-adevăr au fost ţinute sub control.
Cu toate acestea, retragerea armatei în Moldova, în anul 1917, şi refugiul populaţiei civile din teritoriul ocupat de trupele germane, a dus la epidemia de tifos exantemetic, în această parte a ţării, care, potrivit unor surse contemporane, a secerat mai multe vieţi omeneşti decât pierderile de pe front.
În comuna Belceşti, pe lângă mulţi refugiaţi civili, s-au retras, pentru refacere, nu mai puţin decât patru regimente ale armatei române, din care Regimentul 61 Infanterie, format numai din recruţi (tineri cu vârste între 20 şi 21 ani), a fost cantonat în satele Ulmi şi Polieni.
Epidemia de tifos exantematic a fost necruţătoare, atât pentru militari, cât şi pentru populaţia civilă din cele două sate; în perioada ianuarie-iulie 1917, şi-au dat obştescul sfârşit 141 militari din acest regiment, dar şi 56 de copii şi tineri în vârstă de până la 35 de ani . Deşi, la rândul lor, militarii din Regimentul 22 Artilerie, cantonat în satul Tansa, au fost afectaţi de mari pierderi, au luat în îngrijire pe cei 223 copii orfani de ambii părinţi, care au afectat nu mai puţin de 72 de familii, din toate satele comunei Belceşti.
Arhiva Primăriei comunei Belceşti, Starea civilă, Decedaţi, registrele din anul 1917 (4 volume).
ANEXE
- 1665,
Copii de pe hotarnica moşiei Ulmilor
Cinstit dumneta log(o)f(ă)t mare să fii dum(ital)i săn(ă)tos. Dau ştire dum(ital)i că după poronca mării sale lui vodă, ci ni-ai trimis dum(ital)i cu cinst(ita) carte mării sale să mergem la sat, la Ulmii, ce iaste sfintii mănăstiri a Svintei Vineri din târgu(l), din Iaşi, şi să şi strâng oameni buni megieşi de pren pregiur să socotim pentru înpresurar(e)a hotarului a satului, a Ulmilor, despre alte hotară şi despre Belceştii, satul mănăstirii Galatei.
Mers-am acolo la sat, la Ulmii, şi am strâns oameni buni de prin pregiur, din sus şi din gios, anume: Antonié, vătavul din Cotnari şi Ion vătămanul din Poleni, Gavril, bătrânul de acolo şi Vasile Ispas din Belceşti, Toader Borce de acolo, Grigorie, ficior lui Drăcşan ot tam, Ionaşcu de a colo, şi mulţi oameni buni bătrâni şi tineri şi am chemat şi pe egumenul de la Galata şi pe doi călugări ai săi, anume: Antonie şi Iosâpu, ce sânt vornicei la aceste sate scrisi mai sus şi am purces înpreună cu toţi aceşti oameni buni pe hotar, pin-pregiurul satului Ulmilor şi am aflat despre Cotnari tot pietre bătrâne stâlpite şi dintr-alte locuri, iar despre sat, despre Belceşti, ce iaste a Galatei, n-am aflat stâlpi, ci am stătut acolo unde să începe hotarul pintre aceste două sate, Belceştii şi Ulmii şi am întrebat de oameni: Ştii cineva pe unde au fost hotarul cel bătrân pintre sate? Nu s-au aflat nime. Şi apoi s-au învoit egumenii, a mănăstirii de la Galata şi de la Sfânta Vineri şi au zis: Cine va lua brazda în cap, ori din vecinii sf(intei mănăstiri) Galatei, ori din vecinii Sf(intei) Vineri şi să arăte hotarul, pre acolo să fie hotarul.
Deci, s-au aflat doi oameni bătrâni câte de opt zăci de ani de vârstă, anume Ignat din Ulmi şi Gavril de acolo şi au luat brazda în cap şi au purces pintre hotară şi apoi au zis şi alţi oameni că iaste pe acolo hotarul cel bătrân şi văzându că se tocmescu egumenii în de sâne şi au lăsat hotar să fie pre urma acelor oameni bătrâni ce au mersu cu brazda în cap; noi însă înpreună cu aceşti oameni buni am pus stâlpi pietre pre acolo şi am ales hotarul satului Ulmilor despre sat, despre Belceşti, să începe din hotarul Polenilor de la o piatră stâlpu bătrân din Bahluiul cel Bătrân pre şes, în bahnă, s-au pus piatră şi decii trece piste o gârlă, coada heleşteului Belceştilor şi taié nişte pământuri a Belceştilor ce au fostu întrat şi loveşte în gura vâlcelii pe la capetile pământurilor Ulmilor, iar de acolea drept în sus, din gios de drumul Cotnariului la piatră şi trece piste drum, tăindu nişte pământuri, iară a Belceştilor, ce au fost întrat, de ciea în Valea Lăcşorului şi de acole în sus în mijlocul ţarenii în capetile pământurilor Belceştilor şi de acole drăptu într-o piatră bătrână ce iaste hotar Cotnariului pre din sus de o moviliţă. Atâta iaste tot hotarul pentru Ulmi şi pentru Belceşti ales şi stâlpit pre unde s-au tocmit şi s-au învoit amândoi egumenii de la aceste doao măn(ă)stiri şi pre unde au mers aceşti oameni cu brazdile în cap.
Pentru aceea, noi înpreună cu aceşti oameni buni făcut-am această mărturii la dumneta, ca să le fie lor de credinţă.
Să fii dumneta săn(ă)tos înpeună cu toată casa dumi(tale).
Ohe* amin.
L(oc) p(ecete).
Mai mic ca o slugă a dumitale, Apostol uricariul.
: 1) 247; 2) 1605 [sic !]; 3) N. 21; 4) No. 1; 5) No. 1; 6) 1605 [sic !]; 7) Ulmii; 8) No. 26; 9) N. 4; 10) No. 10.
Arhivele Naţionale Iaşi, M-rea Râşca, XI/1. Copie, hârtie difolio, (32 x 24 cm.), filigran, cu anul 1665 fără luna, ziua, datată după Apostol Uricariul care în anii 1666 – 1667 hotăra satul Puntişeni.
2 7229<1721> iunie 11
Copie asămine de pe ce adevărată.
Milostive şi luminate d(oa)mne să fii măria ta sănătos.
După luminată poronca mării tale am cercat prin-pregiur hotarul Ulmilor şi precum am aflat stâlpii cei bătrâni stându cătră alte hotară am făcut această mărturie a noastră la mâna lui Neofit, egumenul de Sfânta Vineri, ca să să ştie pe unde iaste în sămne hotarul lui, începându-să întâi hotarul de cătră satu(l) Belceştii, precum scrie şi la mărturie lui Apăstul uricariul, din hotaru Polenilor de la o piatră stâlp bătrân din Bahluiul cel Bătrân, care iaste pe şes, în bahnă, de acolo în sus trece peste o gârlă, coada heleşteul(ui) Belceştilor şi taie nişte pământuri a Belceştilor, ce au fost întrat, şi loveşte în buza vâlcelii pre la capetele pământurilor, a Ulmilor, de acolo drept în sus, din gios de drumul Cotnariului la un stâlp de piatră ce trece preste drum tăind nişte pământuri, iar a Belceştilor, ce au fost întrat. De acolo, la Valea Lăcşorului la un stâlp de piatră, de acolo în sus prin mijlocul ţarinii şi în capetele pământurilor Belceştilor, iar la un stâlp de piatră mic şi fiind mic am pus şi noi un stâlp mai mare lângă cel vechi. De acolo drept în sus într-o piatră bătrână ce iaste hotar Cotnariului, ce au dat samă oamenii că iaste şi hotar Giuleştilor. Aşa ne-au mărturisit doi oameni bătrâni din Belceşti, anumi Ursul Borşu şi Ştefan Caimacam, care acest hotar iaste pe din sus de o movilă, ca de* un rându de pământuri şi acesta iaste hotarul Ulmilor despre Belceşti. De acolo să întoarce spre apus cătră Bahluiu, dându-şi coaste cu hotaruil Giuleştilor pe podişul ţarinii la un stâlp mai bătrân ce iaste pus în podiş, de acolo tot cătră Bahluiu la alt stâlp bătrân ce iaste în prăvalul dealului într-o beşicuţe de moviliţă, de acolo la vale la alt stâlp bătrân ce iaste tij într-o beşicuţe de moviliţă din deal de drum, ce mergi la Cotnariu, iar de acolo drept la vale pisti drum la alt stâlp mai bătrân ce iaste la pripărul lui Bălan, de acolo drept la alt stâlp bătrân ce iaste pe şesul Bahluiului, de acolo pestre părăul Cârjoaie la un stâlp bătrân ce iaste în pisc, de acolo la deal pin movila găunoasă la un stâlp bătrân ce-i în zarea dealului, care de acolo să începe şi hotarul Giuleştilor. De acolo drept peste câmpu cătră movila ce-i zic Hodora la doi stâlpi ce sânt puş(i) de noi din sus de movilă la un loc ca un rându1 de pământuri de la movilă, unde să loveşte cu hotarul Iezărenilor. De acolo în gios spre amiază zi la un stâlp ce-i pus lângă drum(ul) ce vine despre movila Hodora şi trece la Ulmi. De acolo drept spre amiează zâ pe din gios de izvorul Hodorii, trece piste părăul Hodorii pe din sus de un iezer, can iezitură vechi şi ia(r) am pus un stâlp de piatră în buza piscului, carele piscu iaste din gios de piscul cel mai mare ce-i caută drept la fântâna Hodorii, de acolo la deal tot spre amiazi zâ tij am pus un stâlp în mijlocul câmpului, de acolo drept la drumul2 cel mare ce vine despr(e) Băiceni pe culme dealului şi trece3 spre Chicera, tij am pus un stâlp de piatră din deal de drum în matca la obârşie văii Căcăinii, drept odaie lui Bejan vor(nicul), despre Sârca, unde să loveşte de hotarul Dădeştilor, a lui Alexandru Buhăş hat(man) şi a slătinenilor şi pân-aice s-au despărţit hotarul Iezărenilor de cătră hotarul Ulmilor. Şi de aice iarăş(i) în gios drumul tot acelaş(i), dându-şi coaste cu hotarul slătinénilor, la un stâlp de piatră bătrân ce este în vale de drum, de acolo tot drumul în gios iar la un stâlp de piatră, ce iaste iarăş(i) din vale de drum. De acolo tot în gios la două moviliţă la un stâlp de piatră ce iaste într-o moviliţe, la aceea din sus, unde să înfundă hotarul Ulmilor, de acolo drept la vale pe din gios de o movilă la stâlpul cel bătrân din şésul Bahluiului, care s-au pomenit mai sus, de unde s-au început hotarul dintâi, care s-au hotărât de Apostăl uricariul din zilele Dabijei vod(ă).
Atât iaste tot hotarul satului Ulmilor de giur-înpregiur şi s-au tâmplat şi oameni din Belceşti, care s-au numit mai sus şi Porfirii, vătav za vierii g(os)p(od) ot Cotnari şi Stratăn sân Stângului, pârcălab ot tam şi Ursul Stângul ot tam şi Apostul ot Ulmi şi Ion Scurtul ot tam şi Grigoraş, isprăvnicel ot tam şi alţi oameni buni.
De aceasta facem ştire măriei tale.
Să fii măria ta sănătos.
Însă pentru hotarul Iezerenilor ce s-au osăbit de cătră Ulmi, aşa s-au legat şi s-au aşezat: de s-ar afla vre-într-o vreme înnainte viitoare niscai drese ca să scriu în sămne, ori la Sfeti Ilii, ori la Sfânta Vineri, atunce să va călca hotărâre despre Iezăreni şi vor ţine în sămnele cele bătrâne, precum le vor scrie dresele.
Aceasta scriem.
U Horodi(şte) (?), let 7229 <1721> iuni(e) 114.
Robul măriei sale, Sturz(a) vornicul.
Neculai Şoldan, post(elni)c, m-am tâmplat.
Gheorghe Abăza, egumen ot Sfeti Ilie.
Apostol ot Ulmi, robul mării tali.
Axinti Uricariu.
Ioan Scurtul.
Eu, Grigori, sluga lui Abaza egum(enul) ot Sfeti Ilie.
: 1) 127; 2) No 18, 7229 <1721> iuni(e) 11; 3) No. 2.
Arhivele Naţionale Iaşi, M-rea Râşca, XI/2. Copie, hârtie difolio (35 x 24 cm.), filigran. Un rezumat al acestei hotărnicii, în anaforaua din 9 octombrie 1805. Vezi Arhivele Naţionale Iaşi, M-rea Galata, I/18.
1 La sfârşitul cuvântului, o literă tăiată.
2 În original: „dealul”.
3 În original: „treşte”.
4 De altă mînă.
3 1795 mai 2
Încongiurare moşii Polenii, ce-i zic Puleni, a sfintii măn(ăs)t(i)ri Râşca să începi întâi dintr-un mare stâlp de piatră ce iaste în şes, în bahnă, în Bahluiu Bătrân, din care stâlp să începe şi moşie Ulmii, a Sfintei Vineri din Iaşi şi moşie Belceştii, a Gălăţii. De acole şesul iaz(u)lui drept spre apus la alt stâlp mari ci iasti piste apa Bahluiului aproapi de mal, de acolo tot spre apus piste gura Sârţii, în dealul unde au fost piiatră, pân-acolo lovindu-s(e) în coaste tot cu moşie Ulmii şi apucând zare dealului în gios spre amiază zi pân-în doo movile şi în ce din sus iasti piatră ce caută în lungul moşiei şi de acole tot spre amiiază zi pân într-un drum, dânduş(i) coaste cu moşie slătinenii şi drept în apa Sércii, lovind în giumătate iaz(u)lui prigorean(u)lui, a mutului, şi de acole spre amiază zi tot apa Sercei pân în gios de iazul Polenilor ca de o zvârlitură despre stânga între drumuri, cam puţin movilă fiind, au fost piatră hotar şi de acole drept spre miadză noapte piste capul dealului, fiind puţin costişe despre moşie Gălăţii şi apoi tot la vale, în sus, dându-şi coaste tot cu moşie Gălăţii pân-în drumul Chicerii, ce merge spre răsărit şi între drumuri au fost piiatră şi tot în sus apucând zare dealului pân-în piscul dealului şi drept în bahnă sânt pietre şi în Bahlui(ul) Bătrân şi iarăş(i) în stâlpul de unde s-au început hotar(ul) moşiei.
Aşa au mărturisit cu sufletul lui Andrei1, om bătrân ca de şapte zăci ai şi preot Toader din Belceşti şi alţi oameni bătrâni că iaste drept hotarul moşiei Polenii, care s-au găsit şi toate sămnile faţă pe unde sint pietre şi pe unde nu sint.
1795 mai 2.
<În partea de jos a filei, de mâini diferite>: 1) No. 4; 2) No. 21; 3) No. 4; 4) 1795 mai 2; 5) Cu Ulmii, Belceşci.
Arhivele Naţionale Iaşi, M-rea Râşca, XI/4. Original rom., hârtie (27 x 10,5 cm).
1 Loc liber.
4 1802 iulie 26
Iacov, cu mila lui Dumnezeu,arhiepiscpo şi mitrpolit Moldaviei.
Facem ştire prin jaloba ce au dat pecuvioşie sa chi Chiril, arhimandrit şi igumen a sfintei mănăstiri Râşcăi la luminatul divan g(os)pod, au arătat că la ţân(u)t(ul) Hârlăului ari mănăstire o moşie anume Polenii şi pentru că scrisori n-ar fi având s-ar fi înpresurat de cătră moşiile megieşite şi făcând cercetare ca după cuprindere scrisorilor a tuturor megieşilor şi după mărturisire oameni(lor) bătrâni să s(e) scoată de supt înpresurari.
S-au scris carte luminatului divan cătră cinstiţ(i) dum(nea)lor boieri, Dum(nealu)i spat(ar) Manolachi Dimachi şi dum(nealu)i paharnic Theodor Balş ca să margă la faţa locului, unde strângând faţe pe toţ(i) megieşii înpregiuraş(i) cu toate scrisorile ce vor fi având, faţe fiind şi precuvioşie sa arhimandrit sau vechilul din partea mănăstirii, să facă cercetari cu amăruntul şi pre dresă, vor afla şi vor dovedi cele adevărate margini a numitei moşii, Polenii, să o osăbască de cătră celelalte moşii megieşite, scoţându-o de supt toată înpresurare(a) şi să o hotărasc(ă). Dar spre descoperire(a) adevărului şi urmare dreptăţâi, s-au dat şi de la noi această carte de blăstăm asupra acelora care nu vor scoate toate scrisorile şi dovezile ce vor fi având şi asupra tuturor acelora care vor fi având ştiinţe pe unde sânt cele adevărate margini a numitei moşii, Polenii, şi nu vor mărturisi adevărul în frica lui Dumnezău, cum şi asupra tuturor acelora care din lăcomia vreunui interes vor părtini unie sau altii părţi şi nu vor urma dreptăţii în frica lui Dumnezău, unii ca acie zicem ca de viiaţa lor de ostenelile şi sudorile lor, de chivernisălile şi dobitoacile lor parte să nu aibă, ci ca fumul şi ca praful cel din drum toate să fie întru pierzari şi peire, de toate ale lor cele văzute, ca de averea lui Iov diavolul să atingă, oftând şi tremurând pre pământ, târându-se pre pământ ca Cain să fie în toată viiaţa lor, moştenind lângă aceste bubele lui Ghiezi şi zugrumare Iudei vânzătorul, fimeile lor să rămâé văduve şi copii(i) lor săraci şi cerşetori şi lipsiţi de tot feliul de procopsală în toată viiaţa lor şi în grabă giudecata lui Dumnezău să-i agiungă la cele văzute de ochii lor, iar de vor urma dreptăţii în frica lui Dumnezău, să fie iertaţi şi blagosloviţ(i), amin.
1802 iuli(e) 26.
Iacov, mitropolit Mold(o)vei .
: 1) No. 7 1802 iuli(e) 26;
2) No. 8; 3) No. 8; 4) 1802 iuliu 26; 5) Poleni, măn(ăstirea) Râşca; 6) 2554/94; 7) No. 9.
Arhivele Naţionale Iaşi, M-rea Râşca, XI/8. Orig., hârtie difolio (34,5 x 23,5 cm.), filigran, semnătura lui Iacov, mitropolitul Moldovei.
.
5 1802 decembrie 8
Io Alecsandru Costandin Moruzi v(oie)voda, cu mila lui Dumnezeu, domn Ţării Moldovvei. Boieriul domniei mele Ioniţi Caragi, vornic de poartă, după jaloba ce-au dat Filip Bantăş, cumpărătoriul moşii Polenii de la ţinut(ul) Hârlăului, cu arătare că megieşindu-să această moşie cu moşie Ulmii a mănăstirii Frumoasa, cumpărătoriul moşii Ulmilor ar fi trecut piste sămnile hotară ce sint despărţitoare între acesti moşii şi i-au luat adetiul de la câţiva oameni ce sânt lăcuitori cu casile lor, fiindcă la înfăţoşare ce au avut aice înnainte giudecăţii amândoaâ părţile nici însuş(i) egumenu(l) mănăstirii Frumoasa n-au tăgăduit că din hotară dispărţitoare între acesti moşii şi că sint şi câteva casă şi pe moşie Polenii, au rămas doar ca să să facă cercetare la stare locului, pentru care, iată, domnie me ţ-a poruncit să mergi acolo, unde fiind de faţi atât jăluitoriul cît şi vechilul mănăstirii Frumoasa, pentru carile s-au rânduit aprod cu osăbită carte domnii meli, de volnicie ca să-l râdici şi să-l ducă acolo se cercetezi cu amăruntul ca să afle linie despărţitoare între aceste moşii prin pietrile şi sămnile hotară şi vor fi şi vârtos fiindcă esti şi carte de blăstăm la mijloc şi deosebit vei cerceta şi câte casă cad pe hotarul Polenilor, pentru care în ce chip vei dovedi, să aduci înştiinţare pre largu la divan, ca să-i de hotărîre.
1802 dec(e)mv(rie) 8.
Ioni(ţă) log(o)f(ă)t .
S-au trecut la condică,
M. Con(stan)din.
: 1) No. 2; 2) 1802 decv 8; 3) No. 12; 4) No. 12; 5) 1802 dec(emvrie) 8; 6) Cu Ulmii.
Arhivele Naţionale Iaşi, M-rea Râşca, XI/12. Orig., hârtie difolio (31,3 x 21 cm.), filigran, pecete domnească octogonală mijlocie, în chinovar. Coroană deschisă flancată de sabie şi buzdugan. Dedesupt, între două ramuri, de laur şi stejar, stema Ţării Moldovei şi a Ţării Româneşti: capul de bour şi, respectiv, pajura cruciată. În exergă: AL / KS / MZ / BB /1793.
6 1802 decembrie 16
Fac ştire cu această mărturii că fiindu eu orânduit cu poronca preînălţatului şi luminatului domnului nostru, mărie sa Alecsandru Costandin Moruz(i) voievod ca să vin la o moşie anume Polenii, de la ţânutul Hârlăului, a mănăstirii Râşcăi, fiindcă dum(nea)lui log(o)f(ăul) Filip Bantăş ot vist(ierie) au dat jalobă la mărie sa vodă, cu arătare cum că moşie Polenii de la ţânutul Hârlăului, a mănăstirii Râşca, o are cumpărată în orândă venitul ei, care moşie să megieşăşte cu moşie Ulmii, a mănăstirii Frumoasa şi că cumpărătoriul venitului moşiei Ulmilor ar fi trecând cu stăpânire piste sămnile hotară despărţitoare pintre moşâi şi ar fi luat şi adetiul de la cîţva oameni ce să află cu lăcuinţa casălor pe moşie Polenii şi fiindu că la înfăţâşare ce au avut la divanu înnainte giudecăţâi, nici însuşi egumenul mănăstirii Frumoasăi n-au tăgăduit că nu sânt pietri despărţitoare pintre aceste moşîi şi că sunt şi vro câteva casă pe moşâie Polenii.
Deci, după poroncă am venit la stare locului, unde fiindu faţă atât căp(i)t(anul) Alecsandru Popăscu, vechilul dum(i)sale log(o)f(ă)t(u)lui Filip Bantăş, căci şi părintili Gregorii Dichiu şi vechilul mănăstirii Frumoasăi, cum şi Dimitrachi, vătavul dum(i)sale spăt(arului) Nicu Racoviţă, cumpărătoriul venitului moşiei Ulmilor. Întâi am întrebat pe părintele Dichiu de are vreo hotarnică asupra moşâei Ulmilor ca să arăte sămnile despărţitoare a numitelor moşâi şi au scos de mi-au arătat o hotarnică din veleat 7229 <1721> iunie 11 iscălită de un Stoian vor(ni)cu, ce au fost hotarnic şi de câţva marturi, lăcuitori din Belceşti şi din Ulmii şi de egumenul Râşcăi, în care scrie că au hotară moşâ(i)e Ulmii a mănăstirii Sfintei Vineri începându întâi dintru o piatră bătrână a Polenilor ce esti în Bahluiul cel Bătrân în şăs şi de acole în sus treci piste o gârlă şi piste coada iazului Belceştilor şi pin capetile unor pământuri a Belceştilor şi gura unii vâlceli şi în coastă au pus piatră despărţitoare despre Belceşti şi de acole purcede încongiurându toată moşie Ulmilor înpregiur până ce vine în doaă moviliţă dispre amiază zâ şi arată că în moviliţa ce mai din sus iar şi într-o piatră bătrână unde face colţu(l) moşâe(i) Ulmilor despre moşâ(i)e Polenii şi de acolo purcede la vale pintre Polenii pe din gios de o movilă şi pe şăsul Bahluiului iarăş(i) pân-în piatra ce bătrână de la Bahluiul cel Bătrân. Şi pentru ca să adeverezi mai cu diadinsulu pentru aceste doao pietri hotară de sânt nestrămutate, după cum hotarnica le arată, am strânsu oameni bătrâni, atât din Belceşti, cât şi din Ulmi i din Poleni, anume: Ioniţă Mieucă ot Belceşti, omu ca de 90 ani, Andrii Băbanu ot tam, omu ca de 70 ani i Toader Mazilu ot Poleni omu ca de 50 ani şi diiaconul Căsâian ot Ulmi, omu ca de 70 ani şi mai întîi le-am cetit carte de blăstămu întru auzul tuturora, cum şi hotarnica Ulmilor şi i-am întrebat în ce chip ştiu despărţâre Polenilor de moşie Ulmilor şi pentru aceste pietri hotară de sânt adevărate şi nestrămutate din locurile lor şi ei au mărturisit cu sufletele lor cum că ei aşa ştiu şi au apucat tot aceste pietre despărţitoare pentru numitele moşii şi sânt nestrămutate. Şi după aceste am aflat cum că sânt aceste doaă pietri adevărate despărţitoare, atât din hotarnică, cât şi din mărturiile oamenilor de mai sus numiţi, am făcut linie driaptă din piatra din movoliţă despre apus şi pânâ în piatra din Bahluiul Bătrân dinspre răsărit şi la mijlocul liniei, cu priimire amândor(o)r părţâlor am pus şi o piatră despărţitoare între moşii, ca să lipsască toate pricinile dintre dânşii, care piatră s-au pus puţân din dial de livada diiaconului Casâianu, în coastă şi caută drept la grădina diiaconului Casâian şi la piatra din moviliţă i la piatra din Bahluiul Bătrân şi s-au venit pe moşie Polenii patrusprăzăci casă, însă o casă dintru aceste au venit cheotoare ca de două palmi gospod pe moşî(i)e Ulmii, fiindu că aşa au chicat linie, care casă iaste a lui Ion Vodă, birnic, şi adetiul acestor patrusprezăci gospodari, cât s-au căzut să de unui stăpân, după obiceiu, l-au luat tot vătavul dumisali spatariului Iancu Racoviţă, că aşa au mărturisit însuşi lăcuitorii şi că toată hrana lor iaste pe moşie Poleni, cât şi acelor de pe Ulmi le este toate arăturile tot pe moşie Polenii, dar satul acesta nu este sâlişte vechi aice, ce-i adunat în urma răzmiriţilor, căci silişte vechi a Ulmilor este în sus, piste Bahluiu, unde este moara acmu, la mijlocul moşâei, iar sâlişte Polenilor esti puţân di la sat mai gios, întru o vâlce, dincoaci de Bahluiu, la malu şi prin ce cu amăruntul cercetare ce am făcut,după cum mai sus arată, am dat şi această mărturii, în care am şi iscălit.
1802 dec(emvrie) 16.
Ioniţi Ca(ta)r(gi) vor(ni)cu de poartă .
: 1) No. 5; 2) 1802 dec(em)v(rie) 16; 3) No. 13; 4) 1802 dec(emvrie) 16; 5) Cu Ulmii, măn(ăstirea) Frumoasa.
Arhivele Naţionale Iaşi, M-rea Râşca, XI/13. Orig., hârtie difolio (35,5 x 24 cm.), filigran.
7 Harta nr. 1.
*
PLANŞE
*
Datele referitoare la istoricul satelor Ulmi şi Polieni sunt peluate din lucrarea Belceşti – Studiu monografic, publicată sub semnătura profesorului Gheorghe Enache, la editura „Demiurg”, Iaşi, 2007, care în curând va fi reeditată adăugită şi întregită, cerecetaea istorică fiind extinsă până la începutul secolului al XX-lea.
Prof. Gh. Enache.